Intr-o paguboasa si obedienta inertie fata de stalinismul aflat la apogeu, Romania incheia in 1945 un acord la Moscova de infiintare a sovromurilor, cu scopul declarat de a gestiona recuperarea "datoriilor" fata de URSS, dupa al Doilea Razboi Mondial.
Lua atunci fiinta cea mai aspra si inrobitoare forma de exploatare de catre soviete a bunurilor de importanta majora din tara noastra. De fapt, era o spoliere la sange a bogatiilor naturale, in general a intregii economii romanesti.
Lamei buldozerului moscovit avea sa-i urmeze, la 11 iunie 1948, o lege (119) votata de Marea Adunare Nationala, prin intermediul careia etatizarea punea stapanire pe mai mult de 90% din economia Romaniei.
Celebra nationalizare calca sub bocanci proletari pentru urmatoarele patru decenii capitalismul in favoarea masurilor de tip centralizat. In aceeasi zi, Romania si noul stat Israel stabileau oficial relatii diplomatice Inedita coincidenta, daca se tine cont de faptul ca multi patroni de bunuri insemnate erau evrei. Inevitabil, aveau si ei sa fie afectati de noua ordine economica semnata la Bucuresti.
Numitul decret comunist consfintea ca toate resursele solului si subsolului, ce nu erau in proprietatea statului la data intrarii in vigoare a Constitutiei Republicii Populare Romane din 1948, isi schimbau stapanul. Erau nationalizate astfel principalele intreprinderi industriale, miniere, bancare, de asigurari si de transport. In pofida faptului ca acest abuz legalizat prevedea anumite conditii pentru despagubirea celor deposedati, ele se aflau la discretia totala a statului.
Nationalizarea era un titlu eufemistic, deoarece se consemna de fapt o confiscare in toata "splendoarea" ei. Noii lideri ai tarii, pana mai ieri in salopete rufoase asortate la sepci cu cozoroc de colhoznic, isi completau garderobele prin jecmanire. Nu mai duhnea
