Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DRAMĂ Copilul dispărut la Lipova, în râul Mureş, a fost găsit mort chiar de ziua lui

Publicat in Adevarul, sâmbătă 11 iunie 2011 ·

După lungi căutări, trupul lui Andrei Poenaru a fost scos la suprafață de apele Mureșului în apropierea localității Neudorf, la aproape 10 kilometri distanță de locul unde copilul s-a înecat. Medicii legiști au preluat imediat cadavrul pentru efectuarea necropsiei.

De la tragicul eveniment din localitatea Lipova, acolo unde un tânăr în vârstă de 13 ani a fost înghițit de apele Mureșului, pompierii dar și zeci de localnici l-au căutat pe băiat. Căutările lor s-au dovedit a fi însă zadarnice.

"Subunitatea de Pompieri Bârzava a intervenit cu 5 subofiţeri şi barca penumatică, pentru a aduce la mal trupul tânărului de 14 ani, care s-a înecat în Mureş, pe raza localităţii Lipova, în urma cu două zile. După ce s-au efectuat căutări în zona respectivă, am fost anunţaţi că trupul băiatului a fost scos de apele Mureşului la suprafaţă, pe raza localităţii Neudorf, la aproape 10 kilometri de locul în care s-a produs tragedia. Subofiţerii noştri au adus la mal trupul băiatului, cu ajutorul bărcii pneumatice, de unde a fost preluat de către Medicina Legală", a declarat Sorina Ambruș, purtător de cuvânt al ISU Arad.

Copilul de 13 ani a fost înghiţit de apele Mureşului, spre disperarea celor doi colegi de clasă, care l-au însoţit la scăldat. Băiatul a fost tras de curenţi într-o zonă unde Mureşul poate atinge şi opt metri adâncime. Deşi au strigat imediat după ajutor, iar vecini şi localnici au sărit imediat să îl salveze, trupul lui Andrei nu a mai fost găsit. Au fost solicitaţi imediat şi pompierii, însă nu au reuşit să îl salveze.

A fost găsit de ziua sa

Andrei Poenaru urma ca astăzi să împlinească 14 ani. Din păcate însă familia, rudele și prietenii îl vor conduce acum pe ultimul drum.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB a câștigat Supercupa României, după 2-1 cu CFR Cluj

HotNews acum o ora
FCSB a cucerit Supercupei României la fotbal, după ce a învins-o pe CFR Cluj cu scorul de 2-1 (0-0), sâmbătă seară, pe Stadionul Steaua din București. Campioana s-a impus prin golurile marcate de Dennis Politic (48) și Risto Radunovic (90+1), în tim

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum o ora
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum o ora
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 45 minute
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 3 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 2 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 10 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 3 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum o ora
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Vremea

București
acum

25°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

21°
sâm.

17°/27°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
Timisoara
acum

21°
sâm.

16°/32°
dum.

18°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°