Românii şi bulgarii s-au arătat dezamăgiţi şi furioşi vineri, după decizia Uniunii Europene de a ţine cele două ţări în afara zonei Schengen, chiar dacă au îndeplinit cerinţele tehnice, scrie Associated Press.
Decizia miniştrilor de Interne ai UE a venit pe fondul temerilor în creştere privind imigraţia ilegală şi criminalitatea pe întregul continent şi a pus presiuni suplimentare asupra sistemului Schengen de a călători fără restricţii în 26 de state europene. Ministrul francez de Interne, Claude Gueant, a declarat că naţiunile UE erau preocupate de faptul că "corupţia poate înflori în aceste două ţări şi, astfel, pot slăbi protecţia frontierelor".
Comentatorul politic român Stelian Tănase a numit decizia "cel mai mare eşec al politicii externe a guvernului de la Bucureşti în ultimii 20 de ani". "Oficialii de la Bucureşti ne-au spus că vom intra, dar au fost doar vorbe, şi nu fapte", a declarat acesta pentru Associated Press.
Ministrul român de Externe, Teodor Baconschi, a somat-o pe ambasadoarea Olandei, Tanya van Gool, după decizia de joi, din cauza comentariilor făcute de ambasadorul olandez că sistemul de justiţie din România nu este satisfăcător. În Bulgaria, ziarul "Sofia Echo" a spus că refuzul este "o ruşine pentru Sofia". Bulgaria şi România au fost respinse de către miniştrii UE, la numai o zi după ce Parlamentul UE a votat pentru admiterea în zona Schengen.
Olanda a blocat admiterea lor după ce a amânat orice decizie, deoarece există îndoieli cu privire la Bulgaria şi România că ar fi suficient de puternice pentru a asigura un control eficient al frontierei externe a zonei Schengen. România a lansat o operaţiune împotriva vameşilor şi Poliţiei de Frontieră, care sunt acuzaţi de corupţie şi contrabandă de ţigări, iar în jur de 180 de persoane au fost arestate. Cu toate acestea, criticii spun că efortul a fost nesemnificativ şi tard