Atunci când Mircea Cristescu câştiga titlul naţional, în 1996, din postura de jucător, Mihai Silvăşan, căpitanul lui „U“ Mobitelco Cluj, avea 11 ani şi încă se afla pe tatami, unde lua lecţii de karate. „Adevărul“ i-a provocat la un dialog peste timp pe actualul manager al clujenilor de la „U“ Mobitelco şi pe căpitanul echipei care a readus titlul pe malul Someşului după 15 ani.

A trecut mai bine de o săptămână de la coşul fabulos al lui Tyler Morris. Clujenii asimilează producţii cinematografice de excepţie în aceste zile în care Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) este în plină desfăşurare. Dar nimeni nu poate uita încă punerea în scenă a unei producţii unice care a făcut mii de localnici să trăiască emoţii pe care niciun multiplu câştigător de Oscar nu le poate oferi. Fanii baschetului clujean au avut de aşteptat 15 ani lungi pentru a putea urla din toţi rărunchii „Campionii, campionii". La fel şi Mircea Cristescu, managerul general al celor de la „U" Mobitelco, aflat pe teren în 1996, când echipa denumită pe atunci „U" SM Invest învingea Steaua în finală cu 3-2.

M-am întâlnit cu Mircea şi cu Mihai la cafeneaua de la Sala Sporturilor, locul unde jucători, antrenori şi fani joacă cele mai frumoase meciuri, cele de după fluierul final, când reuşitele din teren sunt reluate de zeci de ori şi revăzute prin ochii fiecăruia.

„Titlul din acest an este unicat pentru mine. Am şapte ca jucător, patru cu Steaua, trei aici la Cluj, dar nici unul nu se compară cu acesta datorită manierei în care a fost câştigat, probabil unică în istoria campionatului. Se adaugă şi trăirile pe care le-am avut în tribună în fiecare secundă, cu lacrimi de tristeţe sau bucurie care nu se compară cu momentele în care eram pe teren, când eram mai cerebral, eram ca la serviciu, nu era loc de emoţii", povesteşte Cristescu.

De la Bruce Lee la M