Pentru a organiza sau reorganiza orice - o afacere, o companie, o institutie si, cu atat mai mult, administratia locala intr-o tara - este nevoie control si putere formala de decizie. Administratia locala a unei tari poate fi "reorganizata" de catre puterea centrala din tara respectiva, daca exista sprijinul politic necesar si parghiile constitutionale si legale de actiune. Oricum am privi lucrurile, Romania anului 2011 nu se califica in aceasta categorie.
In mod halucinant, inainte de a rezolva problemele vitale ale reformei constitutionale si administratiei centrale din Romania, politicienii romani s-au napustit recent asupra problemei "reorganizarii" administratiei locale, lansand proiecte si contraproiecte cu cert potential destabilizator.
Este greu de spus daca sustinatorii celor doua proiecte cred sincer ca administratia locala poate fi "reorganizata", in orice mod, inainte de lichidarea haosului din administratia centrala si a catalepsiei sistemului constitutional. Daca nu cred asta, dar actioneaza totusi, doar pentru a obtine cateva "puncte" patetice in fata adversarilor politici, este cu atat mai grav.
"Reorganizarea" unei administratii este, in sine, o miscare politica ofensiva. Politicianul care o incearca, la fel ca generalul care risca un atac, trebuie sa cunoasca la perfectie nu numai adversarul, dar si starea de fapt din propria tabara, altfel dezastrul este ca si garantat.
Pentru a intelege starea de fapt a Romaniei in 2011, trebuie sa ne amintim evenimentele din 1989-1990. Ceausescu a fost executat, in mare graba, pe 25 decembrie 1989, nu pentru ca cei care l-au "judecat" ar fi varsat vreo lacrima de crocodil pentru suferintele si umilintele indurate de romani sub regimul sau, ci pentru ca noua putere avea nevoie urgenta de noi "reguli ale jocului", iar un adevarat proces, public, al fostului dictator,