Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Înalt oficial din Panama, anchetat pentru trafic de prostituate, inclusiv în România

Publicat in Romania Libera, duminică 12 iunie 2011 ·

Fostul director adjunct al serviciului de imigraţiei din Panama, SNM, este anchetat pentru implicare în trafic cu prostituate din Europa de Est, inclusiv din România, relatează NewsIn.

Autorităţile din Panama au lansat o anchetă vizându-l pe Jaime Ruiz, dup ce acesta a aprobat vizele pentru 10 femei - patru românce, trei ucrainence, două din Republica Moldova şi una din Rusia - care urmau să lucreze la un club de noapte, relatează portalul newsroompanama.com. Vizele aveau o valabilitate de nouă luni.

Aparent, autorităţile din Panama se temeau că tinerele voiau să vină în ţară pentru a se prostitua, dar documentele lor erau în ordine.

În martie, cele 10 femei au ajuns în Panama, unde au semnat un contract de muncă, pentru un salariu de 350 de dolari pe lună. Ele au închiriat o casă cu trei dormitoare, o bucătărie şi un living, pentru 500 de dolari pe lună.

În 4 aprilie şi 30 mai, clubul unde lucrau tinerele a transmis autorităţilor două note prin care le-a informat că şapte dintre ele - cele patru românce, una dintre tinerele din Republica Moldova şi rusoaica - au "fugit", încălcând contractul semnat, potrivit unor surse judiciare. Cea de a doua femeie din Republica Moldova a cerut permisiunea de a se întoarce în ţara sa.

Ruiz şi-a dat demisia în luna iunie, dar a dat asigurări că nu are legătură cu acest caz şi că nu a încălcat în niciun fel legea.

Fostul director adjunct al serviciului de imigraţiei din Panama, SNM, este anchetat pentru implicare în trafic cu prostituate din Europa de Est, inclusiv din România, relatează NewsIn.

Autorităţile din Panama au lansat o anchetă vizându-l pe Jaime Ruiz, dup ce acesta a aprobat vizele pentru 10 femei - patru românce, trei ucrainence, două din Republica Moldova şi una din Rusia - care urmau să lucreze la un club de noapte, relatează portalul newsroompanama.com. Vizele aveau o valabilit

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Darryl Nirenberg, nominalizat oficial ambasador al SUA în România

Ziua Constanta acum 6 ore
Casa Albă a trimis către Senatul SUA nominalizarea noului ambasador american la București, Darryl Nirenberg, conform site-ului administrației americane. Casa Albă a trimis către Senatul SUA nominalizarea noului ambasador american la București, Darry

Un bărbat a murit, după ce s-a prăbușit un balot de paie peste el. Detalii de la IPJ Timiș

Ziua Constanta acum 4 ore
Un bărbat de 44 de ani a murit, astăzi, 18 iunie 2025, după ce s-a prăbușit peste el un balot de paie, pe câmp, pe raza localității Buzad, județul Timiș. Detalii de la IPJ Timiș: La data de 18 iunie 2025, polițiștii Secției 1 Rurale au fost sesizați

Marius Tucă Show începe joi, 19 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Programul Rabla pentru persoane fizice, suspendat. AFM oprește toate finanțările până la formarea noului Guvern

Ziua Constanta acum 11 ore
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat oficial suspendarea tuturor programelor de finanțare aflate în derulare, inclusiv amânarea sesiunii destinate persoanelor fizice din cadrul programului Rabla Clasic, programată inițial pentru data

Ștrandul din Praid se redeschide de la 1 iulie 2025. Se fac lucrări de amenajare pentru redeschidere

Mediafax acum 2 ore
Lucrătorii de la Salrom au adus de la Dej mai mulți saci de sare pentru a asigura salinitatea apei și fac lucrări de amenajare pentru redeschiderea zonei de agrement. Faptul că ștrandul va fi funcțional de la 1 iulie cel târziu le dă speranțe comerc

Mircea Negulescu, zis „Portocală”, va primi 1 milion de lei daune morale din partea foștilor inculpați care l-au acuzat de anchete abuzive

Gandul acum 2 ore
Miercuri, 18 iunie 2025, Tribunalul București a decis că fostul procuror DNA de la Ploiești, Mircea Negulescu, zis „Portocală”, trebuie să primească 1 milion de lei daune morale din partea unui grup de persoane pe care le-a cercetat penal în trecut

Trump către Putin: „Fă-mi o favoare, fii mediator pentru tine însuți!”

HotNews acum 5 ore
Donald Trump a declarat miercuri că omologul său rus Vladimir Putin ar trebui să se ocupe mai întâi de soluționarea negociată a războiului Rusiei cu Ucraina înainte de a-și oferi serviciile de mediator în conflictul dintre Israel și Iran, scrie AFP.

UE l-a convocat pe ambasadorul Rusiei la Bruxelles pentru a cere explicații despre agresarea diplomatei românce la Vladivostok

HotNews acum 9 ore
„Condamnăm orice act de violență împotriva diplomaților UE”, a declarat o purtătoare de cuvânt a executivului UE, citată de Associated Press. UE l-a convocat pe ambasadorul Rusiei la Bruxelles pentru a cere explicații după ce o diplomată româncă car

Producătorii și importatorii de automobile condamnă decizia de suspendare a programului Rabla 2025: „Destabilizează piața auto”

G4Media acum 9 ore
Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile din România (APIA) condamnă decizia politică de a suspenda programul Rabla Auto 2025, spunând că destabilizează piața auto și încrederea publică în autorități. Urmărește mai jos producțiile vi

FCU Craiova nu a primit licența pentru Liga 2

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
FRF . Pe listă nu se regăsește , echipa patronată de Adrian Mititelu. Conducătorul clubului a declarat ieri că nu a depus dosarul pentru licențiere, dar FRF „nu va avea curaj” să nu le ofere licența. Aștept Federația să vedem dacă are curajul să spu

Vremea

București
acum

23°
joi

22°/33°
vin.

18°/25°
sâm.

15°/26°
dum.

15°/26°
Iasi
acum

19°
joi

18°/30°
vin.

14°/21°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

18°
joi

18°/27°
vin.

17°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

15°/21°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

16°/30°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/24°
Timisoara
acum

19°
joi

19°/33°
vin.

17°/27°
sâm.

13°/26°
dum.

12°/29°