Istoria deficitelor bugetare a inceput odata cu istoria statului. In trecut, doua cauze impingeau statele in spirala fatala a deficitelor: catastrofele naturale sau razboaiele. Imperii grandioase s-au prabusit pentru ca n-au stiut sau n-au putut sa-si tina visteria in ordine.
Deficitele si datoriile imense inregistrate azi de statele occidentale sunt insa atipice in istorie: nu sunt provocate nici de cauze naturale, nici de razboaie. Sunt produsele unor erori politice si de judecata, pe timp de pace. Ceea ce nu le face, deloc, mai putin periculoase.
Orice manager de intreprindere stie ca deficitele prelungite duc, inevitabil, la faliment. Ceea ce este evident pentru manageri nu mai este evident, din pacate, si pentru politicienii din Occident.
De cateva decenii, Occidentul traieste pe datorie. An dupa an, cheltuielile majoritatii statelor au depasit veniturile, iar deficitele rezultate s-au acumulat in "datoriile suverane", care revin statelor respective, in solidaritate cu "natiunile suverane" pe care le reprezinta.
Democratia moderna, gandita pentru auto-guvernarea natiunilor, manifesta tot mai evident tendinte suicidale. Ceva esential pare sa fi scapat parintilor sai (re)fondatori din secolul 18. Politicienii alesi prin vot universal pot fi reprezentanti ai intereselor alegatorilor dar pot fi, la fel de bine, si manipulatori fara scrupule ai acestora sau ai sistemului in ansamblu. Buna lor credinta este singura linie, foarte subtire, care desparte cele doua optiuni.
Sistemul politic democratic nu este imun la abuz. Democratia reprezentativa, in care traditiile liberale si iluministe de secol 18 contau, a cedat treptat terenul democratiei manipulative, care a eliberat de doua ori in 30 de ani demonii razboiului global, plus cei ai fascismului si comunismului. Occidentul s-a salvat, la limita, in 1945, insa
