Mi-e greu să cred că o asemenea ofensă publică a mai fost comisă în anii de după 1990. Într-o dimineaţă oarecare, un nime-n lume de Bistriţa s-a trezit să ne anunţe că, în cel mult o lună, Guvernul României îşi va asuma răspunderea pe un proiect de lege privind o nouă împărţire administrativ-teritorială a ţării. Ca pe căprării, ca pe straturi, ca pe tarlale! Sau pe turme şi locuri de păscut. Cine îşi imaginează că acest personaj e dominat de complicate procese de conştiinţă în privinţa configuraţiei administrative a ţării noastre se înşală. El este mai degrabă preocupat cum să umfle portofelul nevestei. În ce priveşte operaţiunea, bietul personaj pare a fi fost împins la înaintare. Să spună ceva şi să devină paratrăsnetul înjurăturilor. După care vestea va fi negociată şi nuanţată de ceilalţi. Aşa se face că ne-am trezit cu un anunţ strecurat pe sub uşa scenei publice. Asta ca să ne enervăm, să ne ciondănim şi să ne chinuim să pricepem subtextul unei asemenea operaţiuni. Culmea este că mulţi dintre compatrioţii noştri ar arăta o disponibilitate pentru o discuţie despre această reîmpărţire teritorială. Nu neapărat după raţiunile invocate de Traian Băsescu. Nici măcar după cele plăcute la Bruxelles. Pur şi simplu pentru că avem de-a face cu o formă discutabilă, inventată de statul comunist şi destul de dificilă pentru statul modern în vreme de criză.

Să ne înţelegem! Reîmpărţirea administrativ-teritorială a României nu deranjează ca idee. Sunt multe argumente pentru. Revoltător este felul în care a fost lansată. Exact ca şi în cazul modificării Constituţiei. Nu ca proiect atent cumpănit, nu ca propunere pentru o dezbatere naţională, nu ca rezultat al unei evaluări efectuate de un grup de experţi. Pur şi simplu, ca un trosc cu bâta în baltă. Sau un poc cu un pietroi în mijlocul pieţei. Şi ca idee rostogolită din Vârful Dealului, în faţa căreia toţi să exclamăm