Comisarul şef Traian Berbeceanu, şeful Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Alba Iulia a postat un nou comentariu pe profilul personal de pe Facebook în care face o analiză a reacţilor înregistrate în urma unor dezvăluiri despre activitatea structurii de poliţie pe care o conduce.
Şeful Brigăzii de Crimă Organizată Alba Iulia a postat vineri un comentariu în care făcea referire la acuzaţii şi „minciuni“ lansate în legătură cu poliţiştii de la BCCO. (AFLĂ MAI MULTE AICI) Spune că demersul său nu trebuie interpretat ca o luptă între instituţii, între structuri.
Redăm în continuare fragmente din cel de-al doilea comentariu al comisarului şef Traian Berbeceanu:
Despre Crima Organizată de lângă noi…
Gândurile mele au fost preluate de pe profilul personal Facebook de mai mulţi jurnalişti, publicate, analizate şi supuse atenţiei cititorilor… Am fost de acord cu acest lucru şi sunt încântat din mai multe motive:
În primul rând, pentru faptul că, deşi nu am folosit nume cum mi-au reproşat unii, toţi cei care au parcurs cele câteva rânduri au făcut un exerciţiu de imaginaţie şi au identificat, printre funcţionarii cunoscuţi ai diferitelor structuri ale statului, pe unii care ar avea profilul celor descrişi de mine… pe cei care am putea să-i caracterizăm ca făcând parte din CRIMA ORGANIZATĂ INSTITUŢIONALIZATĂ!
Am privit cu interes comentariile făcute atât pe Facebook, cât şi în presa locală şi am constatat cu bucurie că foarte mulţi cetăţeni ai judeţului Alba au simţurile trezite, nu au intrat în amorţeală şi mai ales nu s-au resemnat!
În cel de-al doilea rând, am avut mulţumirea să constat că presa locală este ticsită de jurnalişti tineri şi curajoşi… (...)Au fost alături de Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia încă de la începuturile activităţii noastre, ne-au cunoscut