Italienii sunt chemați azi la un referendum pe tema reînființării centralelor nucleare, la care au renunțat, în 1987, tot printr-o consultare populară, în urma catastrofei de la Cernobîl. Sursa: REUTERS
Locuitorii din Peninsulă vor răspunde și la alte întrebări de importanță națională legate de privatizarea apei sau imunitatea penală a premierului Silvio Berlusconi. Referendumul se desfășoară și mâine și este considerat un test electoral pentru șeful guvernului, al cărui partid (PdL) a pierdut, recent, alegerile locale din Milano, relatează ziarul Le Figaro.
Cabinetul Berlusconi a anunțat că intenționează să construiască patru centrale nuclare începând cu 2014, urmând ca acestea să devină practice din 2020. În aprilie, după catastrofa de la centrala nucleară de la Fukushima, din Japonia, premierul italian a decis să stopeze programul, fără însă a abandona definitiv planul.
Cu sau fără imunitate
Italienii vor decide tot acum și dacă membrii guvernului pot beneficia în continuare de imunitate. Cei care doresc să abroge actuala normă conform căreia, „membrii guvernului, parlamentari sau nu, pot obiecta cu privire la înfăţişarea la Tribunal în funcţie de programul oficial” vor spune DA la referendum. Cei nu nu mai doresc acordarea imunității vor pune ștampila pe NU.
Premierul Silvio Berlusconi are în prezent mai multe procese în care este acuzat de abuz de putere, corupţie şi sex cu prostituate minore. Cel mai recent scandal este Rubygate, în care șeful guvernului italian este acuzat că a plătit o prostituată marocană minoră pentru a întreţine relaţii sexuale cu ea.