Meşteşugarii şi artizanii, dar şi cei care se ocupă de serviciile de piaţă ar putea primi bani pentru afacerile lor. În acest an, programul naţional pentru susţinerea meşteşugurilor şi artizanatului pune la dispoziţia celor interesaţi un milion de lei de lei.
Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii oferă şi în acest an un buget generos, în cadrul programului naţional multianual cuprins în perioada 2002-2012. Programul susţine meşteşugarii şi artizanii, iar bugetul pe 2011 este de un milion de lei. Startul la înscriere se dă pe data de 14 iunie, ora 10.00, iar formularul va fi activ până în data de 18 iunie, ora 18.00. „Ca să fie mai uşor, formularele pot fi completate online, pe www.aippimm.ro. Se obţine punctajul, se întocmesc listele pentru punctaj, iar în limita bugetului vor fi înştiinţaţi să depună actele necesare şi planul de investiţie“, a declarat Torock Csaba, de la Oficiul Teritorial pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie Târgu-Mureş.
Condiţii de finanţare
Planul de investiţie va fi evaluat atent de către reprezentanţii Agenţiei pentru Implementarea Proiectelor de la Bucureşti, care îşi vor pune semnătura. Dacă cel care a depus cererea primeşte 70 din cele 100 de puncte, atunci cu siguranţă primeşte finanţare. Pot beneficia de aceşti bani societăţi comerciale de profil, cooperative, întreprinderi individuale, asociaţii sau persoane fizice care îşi desfăşoară activităţi în domeniul meşteşugurilor, în special al celor tradiţionale, artă populară sau artizanat. Mai au acces la fondurile de la stat, chiar şi asociaţiile şi fundaţiile care promovează meşetuşugurile şi meseriile care presupun un număr mare de operaţiuni executate manual. Bineânţeles, o condiţie pentru obţinerea acestor fonduri este şi cifra de afaceri anuală, care obligatoriu trebuie să fie până la 50 d