Foto: Vlad Teodorescu Nimic nu te poate ajuta să descoperi farmecul Bucureştiului de altădată ca o plimbare prin centrul vechi. Forfotă, cafenele neîncăpătoare, însă dacă asculţi cu atenţie poţi auzi copitele cailor, strigătele vizitiilor şi chiar pe Mitică, celebrul personaj al lui Caragiale, strigând „Băiete, înc-o halbă!”. La capătul Lipscanilor, aproape de Sfântu Gheorghe, un simbol al latinităţii veghează parcă asupra noastră, a românilor. Lupoaica şi cei doi prunci s-au plimbat şi ei prin Micul Paris. Statuia a fost mutată mereu, nu se ştie de ce. Povestea Lupoaicei e bine cunoscută.
În vremuri de demult apuse, se povesteşte că o mamă şi-a salvat copiii de la moarte aşezându-i într-un coş de răchită pe care l-a lăsat să plutească pe un râu. Legănat de valuri multă vreme, coşul s-a oprit la marginea râului în nişte ierburi. Locul era pustiu, departe de aşezările oamenilor, şi numai animalele sălbatice îşi aveau culcuşurile pe acolo. De copii s-a apropiat o lupoaică ai cărei pui fuseseră omorâţi şi ca orice mamă duioasă a găsit de cuviinţă să le dea căldura trupului ei şi laptele destinat oricărui nou venit pe lume. Romulus şi Remus, cei doi gemeni a căror legendă este cunoscută de întreaga lume, au întemeiat oraşul Roma chiar pe locul unde au fost găsiţi, cel puţin aşa spune legenda.
Statuia Lupoaicei cu cei doi prunci a devenit, de-a lungul timpului, simbolul originilor mitice şi al puterii Imperiului Roman. Lupa Capitolina este emblema clubului de fotbal AS Roma şi a fost simbolul Olimpiadei din 1960, care a avut loc în capitala Italiei. O copie a celebrei statui a fost donată şi României în 1906. Primul ei sediu a fost Arenele Romane, din fostul parc al Libertăţii, actual Parcul Carol. Acolo a fost dezvelită în ziua de 7 septembrie 1906. Contele San Marino a spus atunci „Acest simbol compendiază originile noastre comune. Ace
