Flautista Mihaela Anica şi pianistul Horia Maxim vor urca, joi, pe scena Filarmonicii Piteşti, pentru un recital cameral de muzică latino, intitulat „Cancion y Danza Instrumental”.
Filarmonica Piteşti organizează joi, 16 iunie, de la ora 19.00, la Casa Sindicatelor, recitalul cameral „Cancion y Danza Instrumental”, susţinut de flautista Mihaela Anica şi pianistul Horia Maxim.
În program: Enrique Granados - „Dans Spaniol”, Astor Piazzolla - „Ausencias”, Street Tango, Sin Rumbo, Los Suenos, Romance del Diablo, Dave Brubeck - „Waltz”, Fritz Kreisler - „Malaguena”, Isaac Albeniz - „Berceuse”, Astor Piazzolla – „Tango Suite”, Federico Mompou – „Cancion y Danza”, Isaac Albeniz – „Tango”, Manuel de Falla – „Dansul Focului”.
Biletele s-au pus în vânzare la agenţia de la parterul Casei Cărţii din Piteşti.