Constantin Scripăț, prefectul Bacăului, a solicitat o anchetă a Corpului de Control a Primului Ministru, după ce Dan Stoica, managerul Spitalului Județean de Urgență a refuzat să pună la dispoziție Prefecturii actele care au stat la baza renovării cantinei.
Ziarul Adevărul de Seară a relatat în luna octombrie a anului trecut faptul că licitația organizată a fost una ilegală. Deși în studiul de fezabilitate lucrările nu trebuiau să depășească 1.800.000 de lei, acestea au fost adjudecate de o societate cu 2.009.898 fără TVA, iar abia după o lună consilierii județeni au votat o sumă „surpriză" pentru construcție - 2.928.341 de lei.
Licitație cusută cu ață albă la Spitalul Județean
Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău a "modernizat" cantina cu 570.000 de euro
Cu toate că prefectul a solicitat oficial de la Stoica toate actele care au stat la baza anchetei de presă, acesta se face că nu aude de luni bune. „Eu îi cer documentele și dumnealui îmi răspunde că a avut nu știu ce controale și a ieșit bine. Eu nu am întrebat nimic de controalele avute pe marginea construirii cantinei, ci atât am cerut - actele!", a afirmat prefectul Scripăț.
Stoica rămâne neînduplecat
Cu toate că și Dragoș Benea, președintele Consiliului Județean (CJ), i-a cerut și el lui Stoica oficial prezentarea documentelor către prefect, rezultatul a rămas egal cu zero. Benea recunoaște neregulile, însă spune că trebuie trecute doar la capitolul „imperfecțiuni".
„Eu aş numi, mai degrabă, această neregulă o imperfecţiune. Într-adevăr licitația trebuia să aibă loc după aprobarea studiului de fezabilitate și a banilor de către consilierii județeni", a spus președintele CJ în momentul când jurnaliștii a descoperit ilegalitățile de la cantină.
"E total nefiresc ce s-a întâmplat. După licitație nu ai cum să vii cu aprobarea investiției și a studiului de fe