După „Forma apei”, „Câinele de teracotă”, „Hoţul de merinde”, „Sunetul viorii” – un alt roman al lui Andrea Camilleri, „Excursie la Tindari”, apărut în româneşte în tălmăcirea inspirată a lui Emanuel Botezatu, ni-l propune din nou, în prim plan, pe bravul comisar Salvo Montalbano din Vigata, Sicilia.
Un personaj îndrăgit de către milioane de cititori, astfel încât autorul nu mai poate renunţa la el, oricât ar dori să mai scrie şi despre altcineva. Ei exercită o presiune enormă asupra scriitorului: „Cititorii îmi scriu şi-mi spun că personajul le aparţine, deci nu pot să fac ce vreau cu el. Cât despre a-l omorî, nici nu poate fi vorba. Am cerut sfaturi de la doi autori de romane poliţiste, Montalban şi Jean-Claude Izzo, dar se pare că e foarte primejdios să programezi dispariţia unui astfel de personaj...”. Înţeleg foarte bine prin ce a trecut Camilleri; eu însumi am fost nevoit, la cererea cititorilor, să-l readuc la rampă pe Andrei Mladin, cel mai popular personaj al meu, pe care o vreme îl abandonasem.
De ce e atât de simpatizat Montalbano, un personaj în aparenţă ursuz, căruia tot timpul îi tună şi-i fulgeră, gata mereu să se ia la harţă cu şefii lui imbecili şi aroganţi, cu subalternii care nu-i pricep întotdeauna cu exactitate ordinele? Spre deosebire de alţi poliţişti, eroul lui Camilleri este nu numai un excelent profesionist, dar are şi mult umor, cu ajutorul căruia îmblânzeşte, face suportabile întâmplările cumplite prin care trece sau pe care le cunoaşte. Mai mult, el înregistrează cu fineţe comicul din comportamentul oamenilor, din limbajul acestora, din neînţelegerea unor situaţii doar în aparenţă limpezi. Iar amuzantele sale reflecţii inspirate de rememorarea unor repere culturale ni-l fac şi mai simpatic.
„Excursie la Tindari” începe cu asasinarea unui tânăr june prim şi a doi bătrâni pensionari. La o pri
