Vicepreşedintele PDL a declarat, în cadrul unei emisiuni la postul de radio Europa FM, că este dezamăgit de anularea referendumului pentru Bucureşti, iar subiectul a fost dus în derizoriu, prin personalizarea ideii într-un război Udrea-Chiliman.
Theodor Paleologu a mai arătat că discuţiile privind reorganizarea Bucureştiului sunt estompate de subiecte mai largi, precum reorganizarea administrativă a ţării şi revizuirea Constituţiei.
„Mi-e teamă că, legând reforma Bucureştiului de reforma întregii ţări şi apoi de reforma Constituţiei, o să rămânem cu treaba nefăcută. Din păcate, toată discuţia privind reforma a fost hiper-personalizată, de parcă ar fi fost vorba de persoana Elenei Udrea aici. Ori e o treabă mult mai serioasă decât o persoană care, aşa zicând, ar fi vrut să fure toţi banii bucureştenilor. Sunt convins că există o majoritate de bucureşteni care şi-ar dori o schimbare a Bucureştiului. Dar atunci când totul este un meci între Chiliman şi Udrea, n-ai, n-ai cum...", a precizat vicepreşedintele PDL, în cadrul emisiunii Catedra de Politică.
Vicepreşedintele PDL a declarat, în cadrul unei emisiuni la postul de radio Europa FM, că este dezamăgit de anularea referendumului pentru Bucureşti, iar subiectul a fost dus în derizoriu, prin personalizarea ideii într-un război Udrea-Chiliman.
Theodor Paleologu a mai arătat că discuţiile privind reorganizarea Bucureştiului sunt estompate de subiecte mai largi, precum reorganizarea administrativă a ţării şi revizuirea Constituţiei.
„Mi-e teamă că, legând reforma Bucureştiului de reforma întregii ţări şi apoi de reforma Constituţiei, o să rămânem cu treaba nefăcută. Din păcate, toată discuţia privind reforma a fost hiper-personalizată, de parcă ar fi fost vorba de persoana Elenei Udrea aici. Ori e o treabă mult mai serioasă decât o persoană care, aşa zicând, ar fi vrut să fu