Celebra actriţă premiată la TIFF a vorbit pentru EVZ despre Radu Mihăileanu, John Travolta şi François Truffaut. Sursa: HEPTA
Jacqueline Bisset se află la Cluj în calitate de laureată a Premiului special pentru contribuţia adusă la cinematografia mondială. Ea a explicat pentru EVZ care a fost cel mai dificil rol din cariera ei, de ce Polanski nu se poate compara cu niciun alt regizor şi ce greşeală a făcut John Travolta.
EVZ: Sunteţi în negocieri pentru rolul contesei din filmul "Vivaldi" de Boris Damast?
Jacqueline Bisset: Nu. Am văzut că se zvoneşte asta de ani buni, dar, din câte ştiu eu, nu (râde). Nu ştiu care e următorul meu proiect. Acum lucrez la câteva episoade dintr-un serial foarte faimos în S.U.A., nu ştiu dacă mi se va părea amuzant sau nu. Aş vrea ca ultimele două filme în care am jucat să fie lansate. Mă refer la "Two Jacks" (în regia lui Bernard Rose, cu Billy Zane şi Sienna Miller – n.r.), e un film improvizat, care mi-a plăcut mult, şi "The Last Film Festival", o comedie în care am jucat alături de Dennis Hopper, e ultimul lui lungmetraj. Încă nu e terminat şi regizorul este extrem de frustrat pentru că îi mai trebuie nişte bani în plus pentru a-l termina. Sper că cineva îl va distribui pentru că sunt extrem de comică în el (râde). Joc o actriţă italiană cu pretenţii exagerate, pe Claudia, şi a fost foarte interesant să lucrez cu Dennis.
Care a fost filmul cel mai solicitant pentru dv? "La nuit americaine", de François Truffaut?
Nu. A fost minunat să joc acel rol, o fantezie în interiorul unui vis. Dar, în termeni de prestaţie actoricească, nu a fost cel mai fascinant rol din cariera mea. Să mi se ceară să joc a fost extrem de satisfăcător şi filmul e minunat. Dar cel mai dificil rol a fost acela din lungmetrajul "The Sleepy Time Gal" (în regia lui Christopher Munch– n.r.). Încă nu-mi vine să cred că l-am