Dezastrul muzicii rock
După meciul de la şcoală, pe drum spre casă, m-a oprit un tip, cu o chitară în mână, pe strada Eremia Grigorescu, să mă întrebe unde este staţia de autobuz Piaţa Cosmonauţilor. L-am întrebat unde cântă şi m-am prezentat. Era Călin Pop, solistul vocal şi chitaristul trupei „Celelalte Cuvinte”. Mi-a descris dezastrul muzicienilor rock, de un an încoace, adică de când şurubul s-a strâns atât de tare, încât şi ultima redută, Cenaclul „Flacăra”, a fost desfiinţată, iar tatăl meu nu mai este paravanul mişcării muzicale tinere, în România. Mi-a spus că nu este cazul să-i descriu ce a fost la Cenaclul de la Ploieşti, ştie că a fost o făcătură, menită să distrugă un om ce ajunsese la o popularitate atât de mare, încât nu mai putea fi suportat de anumiţi tovarăşi.
Acum, la concertele care se organizează rar, tovarăşii de la organizare precizează că nu mai e voie să se facă nici joc de scenă, nici să se cânte texte altfel decât penibile, nu mai există siguranţă în ziua de mâine şi, astfel, tinerii muzicieni trăiesc din ciubucuri. Îi plimbă toţi impresarii de colo-colo şi nu îi ajută nimeni. Mi-a zis că a trimis, printr-o mătuşă a lui, discurile Cenaclului în Canada, să se ştie şi acolo ce e bun în folkul de la noi şi că în străinătate se cunosc foarte puţine despre adevăratul fenomen „Flacăra”, iniţiat de A.P.
Oameni plecaţi de acasă
A venit în vizită bunica mea dinspre tată, Floarea Ispas, cunoscută de toată lumea ca Mamaie. Văzând un observator neutru cât spirit pur este în această femeie, atât de dotată intelectual şi atât de fragilă în chestiuni practice, şi specificul eminamente practic al bunicului meu, Constantin Păunescu, va înţelege imediat că plurivalenţa cu care este înzestrat, fizic şi intelectual, fiul lor, Adrian Păunescu, are nu numai un suport de hazard, ci şi unul de origine părintească. Poetul Costic
