Statul român ar putea obţine între 16 şi 25 de milioane de euro pe an din taxarea autostrăzii Bucureşti-Piteşti, cu o lungime de 111 kilometri, potrivit Ziarului Financiar. Jurnaliştii au luat în calcul un tarif mediu de 2 euro pe 100 de kilometri.
În prezent, se află în derulare studiul privind nivelul de taxare aplicabil pentru accesul pe autostrăzile din România, anunţă Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale.
Jurnaliştii de la Ziarul Financiar au calculat câţi bani ar obţine Statul român din taxarea primei şosele de acest tip din România, A1.
"Autostrada Bucureşti-Piteşti este tranzitată zilnic de circa 20.000-30.000 de vehicule. Astfel, dacă la ieşirea din Bucureşti spre autostrada A1 se înregistrează un trafic de aproape 30.700 de vehicule în 24 de ore, la capătul de vest al autostrăzii, la intrarea în Piteşti, traficul se diminuează cu o treime, până la 20.500 de vehicule, potrivit datelor pe 2009 transmise de CNADNR. Din totalul vehiculelor, între 16.000 şi 19.000 sunt autoturisme, microbuze sau autocamionete",scrie Ziarul Financiar.
Din calculul jurnaliştilor, de doi euro la suta de kilometri, a reieşit că Statul român ar putea obţine între 16 şi 25 de milioane de euro pe an din taxarea autostrăzii Bucureşti-Piteşti.