Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Bătrâna lovită pe o trecere de pietoni de o maşină în care se afla o mireasă a murit la spital

Publicat in Cancan, duminică 12 iunie 2011 ·

Starea de sănătate a bătrânei s-a degradat după accident, iar la câteva ore după internarea în spital a murit. "Femeia a fost adusă în stare gravă, iar după internare a început să se simtă tot mai rău. Avea numeroase fracturi şi traumatisme. A intrat în stop-cardiorespirator. S-a încercat resuscitarea timp de o oră, iar în final a fost declarat decesul", a afirmat Daniela Chirică.

Cadavrul bătrânei a fost dus la Institutul de Medicină Legală din Iaşi, pentru stabilirea cauzei exacte a morţii.

Femeia în vârstă de 85 de ani, din Iaşi, a fost lovită, sâmbătă, pe o trecere de pietoni din municipiu, de un autoturism care făcea parte dintr-un alai de nuntă, în care se afla chiar mireasa. Femeia traversa regulamentar strada, pe o trecere de pietoni din zona Copou.

În urma impactului, bătrâna a fost proiectată pe asfalt, la câţiva metri în faţa maşinii, suferind mai multe fracturi şi traumatisme. La faţa locului a sosit un echipaj SMURD, victima fiind transportată de urgenţă la un spital din Iaşi. Autoturismul era condus de un tânăr de 23 de ani, primele cercetări ale poliţiştilor indicând faptul că acesta nu consumase băuturi alcoolice. Iniţial, tânărul a fost cercetat pentru vătămare din culpă, însă după moartea femeii, încadrarea a fost schimbată, şoferul fiind învinuit de ucidere din culpă.

Starea de sănătate a bătrânei s-a degradat după accident, iar la câteva ore după internarea în spital a murit. "Femeia a fost adusă în stare gravă, iar după internare a început să se simtă tot mai rău. Avea numeroase fracturi şi traumatisme. A intrat în stop-cardiorespirator. S-a încercat resuscitarea timp de o oră, iar în final a fost declarat decesul", a afirmat Daniela Chirică.

Cadavrul bătrânei a fost dus la Institutul de Medicină Legală din Iaşi, pentru stabilirea cauzei exacte a morţii.

Femeia în vârstă de 85 de ani, din Iaşi,

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 12 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 5 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 10 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 4 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Somaţii - 10 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
România Judecătoria Rupea Dos. C. nr. 198/293/2025. Somaţie. Se aduce la cunoştinţă celor interesaţi că reclamantul KADAR BELA, cu domiciliul în Racoş, str. Borbat nr. 2, com. Racoş, jud. Braşov, a solicitat Judecatoriei Braşov să se constate că a d

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 6 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 10 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Alertă sanitară în România! Suspiciune de antrax raportată de Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș

Ziua Constanta acum 9 ore
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, raportată astăzi de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș din București. Cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie proven

Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României!

Ziua Constanta acum 11 ore
Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României, care a fost condamnat în România la trei ani și patru luni de închisoare în dosarul „Ferma Băneasa”, și a fugit din țară, potrivit AFP. "Am spus întotdeauna că eu cred în justiţia franceză", a reacţi

Ministrul Mediului: Vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor

HotNews acum 9 ore
Vom modifica legislaţia şi vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor, a declarat miercuri ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, care a convocat, la sediul instituţiei, o şedinţă pentru evaluar

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

18°
joi

16°/30°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/30°
dum.

18°/34°
Constanta
acum

16°
joi

16°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

11°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/30°
Timisoara
acum

14°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/36°