La aproape 95 de ani, Ion Diaconescu cheamă de pe youtube ţărăniştii la luptă pentru instalarea lui Victor Ciorbea la şefia partidului. Într-un mesaj de aproape două minute, preşedintele de onoare al PNŢCD îi sfătuieşte pe membrii partidului să vină la congresul de pe 18 iunie, şi nu la cel programat pe 9 iulie de aripa Aurelian Pavelescu care vrea să-l înscăuneze preşedinte pe fostul premier Radu Vasile.
Diaconescu: "Nu am calculator. Nu mă interesează astea"
Cum a ajuns vedetă pe youtube? "Nu mai ştiu, au venit de la partid. Un nepot de-al meu se ocupă de lucrurile astea", a explicat, pentru gândul, Ion Diaconescu. Nu a văzut până acum clipul de campanie pe calculator. "Mi-a arătat acasă, la televizor. Nu am calculator, nu mă mai interesează astea", spune el.
Îl susţine pe Victor Ciorbea pentru că îl consideră mai potrivit de şef de partid decât Radu Vasile. "Eu îi cunosc pe amândoi. Când eram preşedinte la Camera Deputaţilor am lucrat cu amândoi, că au fost premieri. După mine, Victor Ciorbea e mai potrivit. Radu Vasile e şi bolnav", îşi explică îndemnul către ţărănişti Diaconescu. Chiar dacă-i cheamă să vină alături de el la congresul din 18 iunie, Ion Diaconescu nu e sigur că va participa: "Sper să vin dacă mă ajută picioarele. Dar oricum sunt în favoarea acestei soluţii de unitate a partidului cu Victor Ciorbea preşedinte".
Un partid prea mic pentru orgolii atât de mari
Cu un partid stabilizat de ani buni la sub unu la sută, aripile din PNŢCD nu renunţă la lupta pentru supremaţie. Aurelian Pavelescu, preşedinte en-titre, a convocat un congres pe 9 iulie, anunţând că se retrage din funcţie pentru a-l susţine la succesiune pe fostul premier Radu Vasile, care în ultimii ani a fost membru PDL. Tabăra Radu Sârbu face congres pe 18 iunie şi-l vrea şef pe Victor Ciorbea, care n-a plecat niciodată din partid, însă n