Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Despre greşeli şi despre succes în carieră

Publicat in Adevarul, luni 13 iunie 2011 ·

Cultura greşelii în business a fosta una dintre temele în jurul căreia, la ediţia de săptămâna trecută a Academiei Forbes, au gravitat discuţiile dintre studenţii şi oamenii de afaceri participanţi la eveniment.

„Nu am concediat pe nimeni pentru că a greşit", a declarat Radu Florescu, directorul agenţiei de advertising Saatchi&Saatchi - unul dintre invitaţii Academiei Forbes. „Am concediat însă pe cei care au ascuns greşeala", a adăugat Florescu. Cultura greşelii este, de altfel, o temă foarte actuală pentru mediul antreprenorial din Statele Unite, unde Radu Florescu s-a născut şi şi-a făcut studiile universitare, dar şi din Europa Occidentală. Ne referim concret la toleranţa pe care mediul de business, în ansamblul său, o are faţă de greşeală. Spre deosebire de România, în Occident, eroarea (chiar falimentul) e o realitate care face parte din viaţa de zi cu zi a antreprenorului şi a angajaţilor săi. În România, greşeala este „taxată" de comunitate cu mai multă uşurinţă şi astfel unui întreprinzător îi este mult mai greu să o ia din nou de la capăt.

Mai multe proiecte, mai multe şanse

Călin Fusu, cofondator al a reţelei de socializare Neogen şi al site-ului de recrutare BestJobs - companie care a susţinut organizarea evenimentului - a comentat pe marginea acestei teme din perspectiva diferenţelor dintre oamenii de succesi şi cei obişnuiţi. El crede că factorii diferenţiatori în acest sens nu sunt, cum ar putea părea la prima vedere, inteligenţa sau norocul. „Cred că oamenii de succes încearcă mai multe lucruri în aceeaşi perioadă de timp", a declarat Fusu. Mai concret, dacă începi o sută de proiecte cu o rată de succes de 5% eşti mai câştigat decât dacă încerci numai zece proiecte cu aceleaşi şanse de reuşită, a mai spus Călin Fusu, un antreprenor în vârstă de 37 de ani.

Miliardari în top 500

Atât Radu Florescu, cât şi Călin Fusu fi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu la Spitalul Județean Miercurea Ciuc. Flăcările au izbucnit în salonul pacienților

Ziare.com acum 19 minute
Un incendiu s-a produs, în noaptea de miercuri spre joi, la un salon al Secţiei de Chirurgie de la Spitalul Judeţean Miercurea Ciuc, iar şase pacienţi au fost evacuaţi de personalul medical. Focul a fost stins de angajaţii unităţii spitaliceşti până

Jaqueline Cristian în turul 3 la Australian Open

Mediafax acum 26 minute
Jaqueline Cristian a obţinut, joi dimineaţă, a doua victorie la Australian Open 2025. Ea s-a impus în două seturi în faţa Luciei Bronzetti (locul 76 WTA), scor 7-5, 7-5, la capătul unui meci de două ore şi 4 minute.

Explozie a unei butelii într-o clădire din Constanța unde erau cazați muncitori. Patru persoane au fost rănite, au fost afectate zece garsoniere

HotNews acum 2 ore
Patru persoane au fost rănite în urma exploziei unei butelii într-un imobil din municipiul Constanţa, iar trei dintre ele au fost transportate la spital cu arsuri de gradul doi pe circa 60% din suprafaţa corpului, a informat Inspectoratul pentru Sit

Instanţa supremă dezbate astăzi recursul lui Călin Georgescu în dosarul anulării alegerilor prezidențiale

HotNews acum o ora
Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dezbat joi recursul declarat de Călin Georgescu în dosarul anulării alegerilor prezidenţiale, după ce Curtea de Apel București a respins ca neîntemeiată acțiunea acestuia de a ataca trei decizii

Biden avertizează în discursul de adio cu privire la „o oligarhie care se conturează în America” - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele american Joe Biden a avertizat, într-un discurs de adio rostit miercuri, cu privire la o „oligarhie care se conturează” în cadrul primei puteri mondiale, cu doar câteva zile înainte ca Donald Trump să revină la Casa Albă cu sprijinul pa

O fată de 14 ani a născut acasă. Cine este tatăl, cercetat de polițiști pentru viol

Ziare.com acum 26 minute
O elevă din clasa a VII-a, în vârstă de numai 14 ani, a născut acasă miercuri, 15 ianuarie. După ce a ajuns la spital împreună cu bebelușul, medicii au anunțat poliția, care a deschis un dosar penal pentru viol asupra unul minor. Anchetatorii îl cau

Rabla pentru sobe 2025. Când începe programul și câți bani vor primi românii

Ziua Constanta acum 37 minute
Românii vor putea primi 10.000 de lei subvenție pentru a-și schimba soba Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat într-un interviu exclusiv pentru Antena 3 CNN când începe programul „Rabla pentru sobe”. Românii vor putea primi 10.000 de lei subv

A fost prins bărbatul care a furat trei picioare amputate de la un spital din Bucureşti

Mediafax acum 2 ore
„Bărbatul în cauză a fost depistat de poliţiştii Capitalei şi condus la audieri la sediul Secţiei 6 Poliţie. Faţă de acesta s-a pus în mişcare acţiunea penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, sub supravegherea Parchetului de

Cât ar costa Groelanda, târâmul râvnit de Donald Trump. Cum se stabilește prețul unei țări sau al unui teritoriu autonom

Ziare.com acum o ora
Cum s-ar stabili prețul dacă Statele Unite ar decide să achiziționeze Groenlanda? În cazul companiilor și altor active, există metode clare de evaluare. Totuși, când vine vorba de o întreagă economie, lucrurile devin mult mai complicate, iar motivel

Keir Starmer va semna un acord de 100 de ani cu Ucraina

Mediafax acum 2 ore
Keir Starmer va semna joi un acord de parteneriat pe 100 de ani cu Ucraina, în cadrul primei sale vizite în ţara aflată în război. Premierul britanic a declarat că acest tratat denotă „sprijinul constant” al Marii Britanii pentru Ucraina şi va conso

Vremea

București
acum

-1°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
sâm.

0°/7°
dum.

2°/9°
Iasi
acum

-2°
joi

-2°/3°
vin.

0°/7°
sâm.

2°/9°
dum.

2°/9°
Constanta
acum

-1°
joi

-1°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

2°/8°
dum.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-8°
joi

-8°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-3°/2°
dum.

-1°/5°
Timisoara
acum

-3°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°