De ceva vreme, pe undeva împinsă de dorinţa de a nu petrece încă un concediu la mare pe plajă sau în picioare, în apă puţin peste genunchi, mi-am luat inima-n dinţi, ceva bani în buzunar şi mi-am făcut abonament la bazin. Ce să zic? Nu mi-a fost dat să învăţ să înot până la cât…? Da, până la aproape 30 de ani.
Am achitat, am citit cu atenţie regulile de comportament în incinta complexului sportiv, am studiat pe îndelete costumaţia corespunzătoare impusă sub ameninţarea suspendării în orice moment, fără un anunţ prealabil, a abonamentului, şi am semnat, cu bună credinţă, contractul înmânat, ca orice instituţie care se respectă. De acum, eram membru!
Pentru a înţelege mai bine, ar fi necesar să vă dezvălui o parte din regulile impuse, sub semnătură: înainte de intrarea în bazin, obligatoriu se face duş. Apoi, în incinta bazinului se intră doar cu papuci, nu cu adidaşi, pantofi cu toc sau alte încălţări. Pentru satisfacerea nevoilor fiziologice, se folosesc toaletele din sala de aşteptare. Nu se fac poze şi, cel mai important, scris pe toţi pereţii, săritul în bazin este interzis!
Până aici, toate bune şi frumoase. Nu mai aveam decât să-mi iau costumul de baie, prosopul, papucii şi gelul de duş, toate împachetate cu grijă, şi… să vedem ce-o să iasă!
Bazinul, 13/6 m, de-a dreptul încântător. Apa, puţin peste 1,5 m, am găsit-o cu adevărat prietenoasă. Perfect! “O să învăţ să înot mai repede decât am crezut”, îmi ziceam… Cât ai zice peşte, am înhăţat două baghete şi am intrat în apă. Caldă, plăcută, de-a dreptul ademenitoare. În capătul celălalt, două scăfârlii pletoase mă priveau, chicotind. Indiferentă, mi-am văzut de ale mele. Şi dă-i din mâini, dă-i din picioare, respiră şi… pleosc! Nici n-am ştiut ce m-a lovit… Am dat cu disperare să ies la suprafaţă, mi-am înfipt degetele într-o baghetă, pe cealaltă am pierdut-o prin apă, şi dă-i şi tuşeşte ş
