Scumpirea produselor alimentare, în special a fructelor şi cartofilor, a dus rata anuală a inflaţiei la 8,41% la sfârşitul lunii mai, după o creştere lunară de 0,21%.
Preţul fructelor proaspete a sărit în mai cu 6,71%, faţă de aprilie, în timp ce cartofii s-au scumpit cu 3,59%, mierea de albine cu 1,41%, iar zahărul cu 1,24%, potrivit datelor anunţate de Institutul Naţional de Statistică.
În primele cinci luni din acest an, preţul la fructe a crescut cu 29,4%, iar avansul preţului la cartofi a fost de 35%.
"Datele sunt conforme cu scenariul nostru cu privire la o rată a anuală a inflaţiei de 5,2% în luna decembrie, ca urmare a unui efect de bază puternic în al doilea semestru. În condiţiile în care cererea internă este încă slabă şi perspectivele cu privire la inflaţie arată ceva mai bine acum, BNR va menţine probabil dobânda de politică monetară la 6,25% pentru restul anului şi va începe un ciclu de înăsprire doar în primul trimestru din 2012, înainte de alegeri", consideră analiştii BCR. Evoluţia inflaţiei a fost sub aşteptările analiştilor care anticipau, în medie, o creştere a preţurilor de 0,3% în luna mai şi o rată anuală de 8,5%.
Preţurile mărfurilor alimentare şi nealimentare au crescut cu 0,2% în mai 2011 faţă de luna precedentă, în timp ce tarifele serviciilor au urcat cu aproape 0,4%.
Comparativ cu sfârşitul anului trecut mărfurile alimentare erau cu 5,3% mai scumpe în luna mai, iar preţurile mărfurilor nealimentare au urcat cu 2,66%. În schimb, tarifele pentru servicii au scăzut cu 0,48% faţă de decembrie 2010.
Pe segmentul produselor nealimentare şi a serviciilor, cea mai mare creştere a preţului s-a înregistrat la servicii de apă, canal, salubritate, care s-au scumpit cu 1,23%, celelalte variaţii de preţuri fiind de sub 1% comparativ cu luna aprilie. La energia termică creşterea preţului a fost de 0,85%,