Poate nu ați fost atenți, dar în mai tot centrul Capitalei sunt o grămadă de afișe cu mesaj social, pentru Săptămâna Femeia contează. Foarte frumos, luptăm pentru drepturile femeii, ba chiar o facem pe bani europeni, din câte înțeleg de pe siglele respective. OK, pe afișe se află mesajul Stop hărțuirii, Stop discriminării și …Stop mobbing-ului. Ce e aia?
Cum eu nu știam și m-am gândit că o fi vreo deficiență culturală personală, am făcut un sondaj între cunoscuți. Oameni citiți, care vorbesc două limbi străine cel puțin, citesc presă românească și străină, au putut doar să își dea cu părerea: “cred că e atunci când te legi de ele pe stradă”; “când se iau muncitorii de femei pe stradă, constructorii de la șantier, că trebuie să fie un grup, vine de la mob”; “e ceva cu mafia?”…
Ei bine nu, aflu de pe siteul evenimentului: “Mobbing-ul este o formă de hărţuire psihologică sistematică la locul de muncă, atunci când un salariat este atacat şi stigmatizat de colegi sau superiori prin zvonuri, intimidare, umilire, discreditare şi izolare, punându-se în pericol atât starea emotională cât şi abilitaţile profesionale ale victimei.”
Păi bine, măi, oameni buni de la Ministerul Muncii, nu puteam să ne exprimăm și noi inteligibil? În limba română? De ce dracu facem afișe pe care nu le pricepe nimeni? Este asta o problemă pentru femeile din România? Au fost semnalate cazuri? De ce doar pentru femei și nu și pentru bărbați? Protejăm femeile sau vrem doar să cheltuim niște fonduri, că altfel ne ceartă Băsescu și Udrea?
Poate nu ați fost atenți, dar în mai tot centrul Capitalei sunt o grămadă de afișe cu mesaj social, pentru Săptămâna Femeia contează. Foarte frumos, luptăm pentru drepturile femeii, ba chiar o facem pe bani europeni, din câte înțeleg de pe siglele respective. OK, pe afișe se află mesajul Stop hărțuirii, Stop discriminării și …Stop mobbing-ului.