Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Economia mondială ar putea stagna în 2013

Publicat in Romania Libera, luni 13 iunie 2011 ·

Problemele fiscale din Statele Unite, încetinirea creşterii economice din China, restructurarea datoriilor în Europa şi stagnarea economică din Japonia vor avea asupra economiei globale efectul unei "furtuni perfecte", a declarat analistul economic Nouriel Roubini, relatează NewsIn.

Şansele ca aceşti factori să contribuie la oprirea dezvoltării economice începând cu 2013 sunt de unu la trei, potrivit lui Roubini. Alte prognoze indică o creştere globală "anemică, dar OK", precum şi un scenariu optimist, în care dezvoltarea se îmbunătăţeşte.

"Există deja elemente de fragilitate. Toată lumea rostogoleşte bulgărele datoriilor publice şi private. Acesta va deveni din ce în ce mai greu, iar efectele se vor vedea până cel târziu în 2013", a spus Nouriel Roubini.

Şomajul ridicat din SUA, creşterea preţurilor petrolului şi alimentelor, creşterea ratelor dobânzilor în Asia şi disfuncţionalitatea în schimburile comerciale, cauzată de cutremurul din Japonia, ameninţă economia mondială.

Bursele din întreaga lume au pierdut mai mult de 3,3 miliarde de dolari de la începutul lunii mai, iar pieţele financiare ar trebui să se îngrijoreze, la jumătatea anului viitor, în privinţa convergenţei acestor riscuri în 2013.

Indicele MSCI AC World, care măsoară nivelul acţiunilor de pe toate bursele, a scăzut cu 4,9% în această lună, pe fondul îngrijorărilor recente, care includ creşterea ratei şomajului din SUA la 9,1% în mai.

Problemele fiscale din Statele Unite, încetinirea creşterii economice din China, restructurarea datoriilor în Europa şi stagnarea economică din Japonia vor avea asupra economiei globale efectul unei "furtuni perfecte", a declarat analistul economic Nouriel Roubini, relatează NewsIn.

Şansele ca aceşti factori să contribuie la oprirea dezvoltării economice începând cu 2013 sunt de unu la trei, potrivit lui Roubini. Alte prognoze ind

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Darryl Nirenberg, nominalizat oficial ambasador al SUA în România

Ziua Constanta acum 6 ore
Casa Albă a trimis către Senatul SUA nominalizarea noului ambasador american la București, Darryl Nirenberg, conform site-ului administrației americane. Casa Albă a trimis către Senatul SUA nominalizarea noului ambasador american la București, Darry

Programul Rabla pentru persoane fizice, suspendat. AFM oprește toate finanțările până la formarea noului Guvern

Ziua Constanta acum 12 ore
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat oficial suspendarea tuturor programelor de finanțare aflate în derulare, inclusiv amânarea sesiunii destinate persoanelor fizice din cadrul programului Rabla Clasic, programată inițial pentru data

Un bărbat a murit, după ce s-a prăbușit un balot de paie peste el. Detalii de la IPJ Timiș

Ziua Constanta acum 5 ore
Un bărbat de 44 de ani a murit, astăzi, 18 iunie 2025, după ce s-a prăbușit peste el un balot de paie, pe câmp, pe raza localității Buzad, județul Timiș. Detalii de la IPJ Timiș: La data de 18 iunie 2025, polițiștii Secției 1 Rurale au fost sesizați

Marius Tucă Show începe joi, 19 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ștrandul din Praid se redeschide de la 1 iulie 2025. Se fac lucrări de amenajare pentru redeschidere

Mediafax acum 3 ore
Lucrătorii de la Salrom au adus de la Dej mai mulți saci de sare pentru a asigura salinitatea apei și fac lucrări de amenajare pentru redeschiderea zonei de agrement. Faptul că ștrandul va fi funcțional de la 1 iulie cel târziu le dă speranțe comerc

UE l-a convocat pe ambasadorul Rusiei la Bruxelles pentru a cere explicații despre agresarea diplomatei românce la Vladivostok

HotNews acum 9 ore
„Condamnăm orice act de violență împotriva diplomaților UE”, a declarat o purtătoare de cuvânt a executivului UE, citată de Associated Press. UE l-a convocat pe ambasadorul Rusiei la Bruxelles pentru a cere explicații după ce o diplomată româncă car

Trump către Putin: „Fă-mi o favoare, fii mediator pentru tine însuți!”

HotNews acum 6 ore
Donald Trump a declarat miercuri că omologul său rus Vladimir Putin ar trebui să se ocupe mai întâi de soluționarea negociată a războiului Rusiei cu Ucraina înainte de a-și oferi serviciile de mediator în conflictul dintre Israel și Iran, scrie AFP.

Mircea Negulescu, zis „Portocală”, va primi 1 milion de lei daune morale din partea foștilor inculpați care l-au acuzat de anchete abuzive

Gandul acum 3 ore
Miercuri, 18 iunie 2025, Tribunalul București a decis că fostul procuror DNA de la Ploiești, Mircea Negulescu, zis „Portocală”, trebuie să primească 1 milion de lei daune morale din partea unui grup de persoane pe care le-a cercetat penal în trecut

Restricţii temporare de circulaţie pe Splaiul Independenţei din Capitală, în urma lucrărilor la Planşeul Unirii

Adevarul acum 4 ore
Brigada Rutieră a Capitalei anunță că vor fi instituite restricţii temporare de circulaţie sâmbătă, 21 iunie, pe Splaiul Independenţei, pentru lucrările la Planşeul Unirii.

Producătorii și importatorii de automobile condamnă decizia de suspendare a programului Rabla 2025: „Destabilizează piața auto”

G4Media acum 10 ore
Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile din România (APIA) condamnă decizia politică de a suspenda programul Rabla Auto 2025, spunând că destabilizează piața auto și încrederea publică în autorități. Urmărește mai jos producțiile vi

Vremea

București
acum

23°
joi

22°/33°
vin.

18°/25°
sâm.

15°/26°
dum.

15°/26°
Iasi
acum

19°
joi

19°/30°
vin.

14°/21°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

18°
joi

18°/27°
vin.

17°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

15°/21°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

16°/30°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/24°
Timisoara
acum

19°
joi

19°/33°
vin.

17°/27°
sâm.

13°/26°
dum.

12°/29°