Iuliu Chiș, șoferul Mercedes-ului care a spulberat sâmbătă seară autoturismul Tico în care se aflau două surori gemene și verișoara lor, a fost reținut în urmă cu câteva ore, de către polițiștii orădeni. Una dintre surori a murit pe loc, iar cealaltă se zbate între viață și moarte, la secția de terapie intensivă a spitalului județean.
Polițiștii orădeni l-au reținut astăzi pe Iuliu Chiș, în vârstă de 37 de ani, la două zile după teribilul accident petrecut la intersecția străzilor Meșteșugarilor și Barcăului, în timp ce Chiș gonea cu peste 150 km la oră, grăbit să ajungă la o nuntă. „Polițiștii l-au reținut astăzi, iar mâine urmează să-l prezinte procurorilor, cu propunere de arestare preventivă", a declarat Alina Dinu, purtător de cuvânt la Inspectoratul de Poliție al Județului Bihor. Iuliu Chiș a avut o alcoolemie de circa 1 gram la mie, alcool pur în sânge.
Destine frânte
Între timp, geamăna care a supraviețuit, Anca Jurcan (23 ani) se zbate între viață și moarte pe patul de spital, iar viața sa nu va fi niciodată la fel, chiar dacă va supraviețui acestor momente critice. „Leziunea pacientei este foarte gravă. Chiar dacă va supraviețui, viața sa nu va mai fi la fel", a mai spus Hadrian Borcea, șeful Smurd Bihor, explicând că Anca ar putea rămâne paralizată. Sora sa, Adriana va fi înmormântată mâine, în localitatea sa natală, satul Râpa.