Fideli unui mod de a gândi şi de a interpreta lumea caracterizat printr-o neînţelegere radicală a principiului egalitar, etern şi ipocrit clamat cu voce tare, comuniştii români nu s-au pierdut cu firea nici atunci când revoluţia europeană, ieşirea în stradă a românilor şi complotul Securităţii l-au dat jos pe bătrânul autocrat Ceauşescu. Au păstrat de la el şi din vremea lui nu formele, ci conţinuturile. România cea nouă s-a născut, prin urmare, din cinica împotrivire a nomenclaturii şi capilor aparatului birocratic-administrativ la schimbarea care să dea o şansă tuturor, având un singur principiu: păstrarea şi chiar întărirea poziţiilor în noile condiţii.

S-a renunţat, de voie, de nevoie, la dictatură, la existenţa unui singur partid în societate şi la ideologia comunistă, dar nu s-a adus nici o atingere structurii tradiţionale a statului în instituţiile ştiute, nici organizării din teritoriu a modului de gestionare a acestuia. Aşa se face că iniţierea unei discuţii despre o reformă administrativă sesizabilă şi cu efecte vizibile a rămas monopolul aleşilor noştri un deceniu întreg, fără progrese notabile.

Iar când Grupul Provincia a propus reorganizarea pe baze regionale a sta-tului, cu un deceniu în urmă, un val de indignare inspirată de sus şi manipulată de presa obedientă s-a răspândit peste ţară. Evident, nu con-venea nici intrarea temei pe agenda societăţii civile - o democratizare pe care politicienii nu o ceruseră -, nici scoaterea ei de sub monopolul birocraţilor din administraţie, direct ameninţaţi, în principiu, de orice re-struc-turare, nici ideea de ieşire din amorţeală (fapt ce periclita deţinerea poziţiilor de către beneficiarii de până atunci).

Iată că, după fantasmagoriile lui Adrian Năstase, care visa la guvernatori numiţi de la centru peste nişte regiuni formale, numai bune de muls fonduri structurale europene, T