Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avem bere ieftina, dar muncim mult pentru ea

Publicat in Daily Business, luni 13 iunie 2011 ·

Romanii muncesc 30 minute pentru 1 litru de bere, fata de media Uniunii Europene de 8 minute, desi pretul din Romania este unul dintre cele mai scazute din UE, potrivit Asociatiei "Berarii Romaniei".

"Pretul mediu al unuilitru de bere in Romania este de 0,92 euro, in timp ce la nivelul UE este de1,78 euro. Iar media veniturilor brute/ ora este de 1,87 euro in Romania si de13,38 euro la nivelul UE", potrivit datelor Eurostat, citate de Asociatie.

De asemenea, spre deosebire de majoritatea tarilor UE, consumul de bere acasa este intr-o proportie covarsitoare, de 70-75%, fata de HoReCa (hoteluri, restaurante, catering).

45% din pretul de vanzare al berii il reprezinta taxele, potrivit lui Constantin Bratu, directorul general al Asociatiei "Berarii Romaniei".

Soarele nu a rasarit inca pe strada berarilor. Consumul a scazut in T1

Piata berii si-a continuat declinul si in primul trimestru, cand a scazut cu 2% fata de aceeasi perioada din 2010 si cu 25% fata de acelasi trimestru din 2008, pana la 2,8 milioane hectolitri, potrivit Asociatiei.

"Puterea de cumparare este un factor mult mai determinant decat vremea sau obiceiurile de consum", a explicat Constantin Bratu.

El a spus ca nu poate estima daca anul acesta piata va inregistra un recul sau un avans de 5%, tinand cont ca al doilea semestru a fost in 2010 mai bun decat primul, dar in 2009 a fost mai slab decat primele 6 luni.

Climatul economic instabil al anului 2010 a condus la o diminuare cu 3,5% a pietei berii din Romania fata de anul precedent, volumul total al acesteia atingand 17 milioane hectolitri.

In ultimii doi ani, piata berii a scazut cu 16% comparativ cu 2008, anul in care vanzarile de bere in volum au atins o cota maxima de 20,2 mililoane hectolitri.

Consumul de bere pe cap de locuitor in 2010 a in

Articolul in Daily Business >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Consilierul pentru securitate națională al lui Trump, Mike Waltz, pleacă de la Casa Albă: „Președintele și-a pierdut încrederea în el de ceva vreme”

HotNews acum 23 minute
Consilierul pentru securitate națională al președintelui Donald Trump, Mike Waltz, urmează să părăsească administrația în zilele următoare, au declarat pentru CNN două surse apropiate situației. Ar fi prima schimbare majoră de personal de la revenir

AEP, reacţie la acuzaţiile AUR: Baza de date a Registrului electoral este permanent actualizată, prin înscrierea cetăţenilor români care au împlinit 18 ani până în ziua alegerilor inclusiv / Actualizarea datelor revine primarilor

G4Media acum 23 minute
Autoritatea Electorală Permanentă a transmis, joi, ca reacţie la acuzaţiile AUR privind prezenţa unor persoane decedate pe listele de alegători, că Baza de date a Registrului electoral este permanent actualizată, prin înscrierea cetăţenilor români c

Sistemele audio-video obligatorii în sălile de clasă și sălile de sport din școli. Ce prevede ordinul publicat în Monitorul Oficial

Botosani News acum o ora
Ministerul Educației anunță că Ordinul legat de monitorizarea audio-video în cadrul unităților de învățământ a fost publicat recent în Monitorul Oficial. Ordinul de ministru face parte din demersurile de prevenire a comportamentelor violente și de r

A fost cutremur în România, de 1 Mai!

Ziua Constanta acum 2 ore
Astăzi, 1 mai 2025, la orele prânzului, un cutremur s-a produs în România. Potrivit informațiilor publicate pe site-ul INCDFP, sesimul, cu magnitudinea 3,2, la adâncimea de 118.3 km, a avut loc în zona seismică Vrancea. Cutremurul s-a produs în apro

Lot de seminţe de susan comercializat în supermarketurile Lidl, retras de la vânzare din cauza unor suspiciuni de contaminare cu Salmonella

G4Media acum 2 ore
Un lot de seminţe de susan comercializat în supermarketurile Lidl a fost retras de la vânzare din cauza unor suspiciuni de contaminare cu Salmonella, bacterie care poate provoca boli gastrointestinale severe, în special la copii, vârstnici, femei gr

Știri Constanța Jandarmii constănțeni, prezenți la mai multe evenimente organizate în minivacanța de 1 Mai

Ziua Constanta acum 3 ore
Jandarmii constănțeni vor fi prezenți la diferite manifestări sportive, cultural-artistice și de divertisment desfășurate pe raza județului Constanța, în perioada 1 – 4 mai 2025, în contextul minivacanței de 1 mai. „În perioada 1 - 4 mai a.c., în co

MAI reacționează după anunțul AUR: „Informațiile sunt false!”

HotNews acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Interne a negat, joi, acuzațiile AUR potrivit cărora pe listele electorale ar fi „aproximativ patru milioane de persoane decedate figurează în continuare oficial cu ‘drept de vot’ în România”. Instituția susține că „informațiil

AUR anunță că a sesizat AEP și Avocatul Poporului: ,,Milioane de persoane decedate figurează cu drept de vot”

HotNews acum 4 ore
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) susține că, potrivit estimărilor sale, aproximativ patru milioane de persoane decedate figurează cu drept de vot și că a sesizat Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) şi Avocatul Poporului. Reprezentanții AUR

Șapte concluzii ale acordului SUA-Ucraina privind mineralele rare

HotNews acum 2 ore
SUA și Ucraina au semnat miercuri acordul promovat intens de președintele american Donald Trump, care va oferi Washingtonului acces la unele dintre resursele naturale ale țării devastate de război. BBC a consultat un proiect al acordului și prezintă

„Îmi cer iertare în fața tuturor, mai ales ei”. Claudiu Bleonț, după momentul în care și-a umilit fiica la Premiile Gopo

HotNews acum 5 ore
Actorul Claudiu Bleonț a transmis, într-o reacție oferită publicației Cultura la dubă, scuze publice după momentul în care și-a expus și umilit fiica pe scena Premiilor Gopo. Este prima reacție a actorului după episodul care a stârnit critici putern

Vremea

București
acum

20°
joi

10°/24°
vin.

9°/21°
sâm.

12°/25°
dum.

14°/27°
Iasi
acum

23°
joi

11°/24°
vin.

7°/20°
sâm.

10°/26°
dum.

14°/29°
Constanta
acum

18°
joi

8°/21°
vin.

10°/15°
sâm.

10°/16°
dum.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

9°/24°
vin.

9°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

25°
joi

9°/25°
vin.

8°/24°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/22°