Tânăra a uimit juriul cu două interpretări, una de muzică populară, cealaltă de muzică ușoară. A plecat acasă cu marele premiu în valoare de 500 de euro.
Oana Bozga este câștigătoarea primei ediții a concursului "Studenții au talent", organizat de Federația Asociațiilor Studențești (FAS) din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca.
Întreaga competiție a stat însă sub semnul neșansei. Deși a fost programat să înceapă în jurul orei 18.30, evenimentul a debutat abia la ora 19.15, de vină pentru întârziere fiind erorile de organizare. Aceleași cauze au dus la confuzii pe întregul parcurs al show-ului, publicul, format din circa 200 de persoane, intervenind de fiecare dată cu aplauze pentru a masca nereușitele. Sonorizarea a funcționat pe alocuri la parametri de avarie, în vreme ce proiectorul adus de organizatori a fost utilizat cu stângăcie de studenți. A fost, totuși, prima ediție a concursului.
Mai mult, în mijlocul concursului, una dintre spectatoare a suferit o criză de epilepsie, moment în care a fost solicitată la fața locului o ambulanță. Femeia a primit îngrijiri medicale.
Juriul format din președintele FAS, un instructor de dans și doi cântăreți a decis la finalul a aproape 5 ore de spectacol să îi acorde marele premiu Oanei Bozga, cea care a cucerit publicul cu vocea ei.
Premiul publicului a fost acordat Iuliei, o studentă care și-a dresat câinele, Bailey să danseze pe muzică.
Cei 16 finaliști au prezentat numere de dans, interpretare muzicală, dresaj sau improvizație muzicală.
În finalul concursului, finalistul de la "Românii au talent" Valentin Dinu a ridicat sala în picioare cu interpretările sale.
Toți participanții au primit diplome din partea organizatorilor, care le-au promis că îi vor invita să îi încânte și pe viitorii boboci la balurile care vor avea loc la toamnă. Mai