Vicepreşedintele CNSLR-Frăţia, Ion Victor Stan, solicită, la Tribunalul Bucureşti, anularea contractului prin care mai multe hoteluri ale Confederaţiei au fost cedate în administrarea unei firme. Sursa: EVZ, CODRIN PRISECARU
Mai multe hoteluri din patrimoniul Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor Libere din România (CNSLR) - Frăţia au ajuns în administrarea unui SRL din Timişoara, cu 17 angajaţi şi pierderi, în ultimii ani de activitate. Asta ca urmare a unui contract de management încheiat la iniţiativa preşedintelui arestat al CNSLR-Frăţia, Marius Petcu, şi finalizat de prim-vicepreşedintele Liviu Luca şi de noul preşedinte, Ion Samoilă.
"Afacerea" a fost contestată la Tribunalul Bucureşti, de către unul dintre vicepreşedinţii CNSLR-Frăţia, Ion Victor Stan, acesta fiind, apoi, îndepărtat, de Liviu Luca şi Samoilă, din Adunarea Generală a Acţionarilor companiei sindicale care administra hotelurile.
Contract contestat la Tribunal
Hotelurile din Covasna, Băile Herculane, Băile Felix, Sângeorz- Băi, Voineasa şi Predeal ale CNSLR Frăţia erau administrate de către Sind Tour Trading SRL. Contractul de management, pe o perioadă de nouă ani, a fost încheiat între Sind Tour Trading şi Tour Mirinvest Timişoara, o firmă cu 17 angajaţi şi pierderi de peste 400.000 de lei în 2009, conform ultimului bilanţ afişat pe site-ul Ministerului de Finanţe. Asta deşi Ion Victor Stan, vicepreşedinte al CNSLR-Frăţia, s-a opus în Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) a Sind Tour Trading.
Mai mult, potrivit procesului-verbal de şedinţă a Biroului Operativ, vicepreşedinţii Vasile Bădică, Marian Nistor şi Adrian Barea s-au opus, de asemenea, încheierii contractului de management cu Mirinvest Timişoara, societate deţinută de soţii Veronica Irina şi Neculai Miron.
Vicepreşedintele Ion Victor Stan a solicitat, la Tribunal