Samsung Electronics va deveni în acest trimestru cel mai mare producător de smartphone la nivel mondial, devansând Nokia, care a dominat piaţa din 1996, potrivit estimărilor companiei financiare Nomura, relatează Mediafax.
În trimestrul viitor, Nokia va fi devansată şi de Apple, compania finlandeză urmând să ocupe astfel doar poziţia a treia în clasamentul mondial, anticipează Nomura.
"Nokia pare că va ceda coroana smartphone către Samsung şi Apple. Mai mult, ne aşteptăm ca HTC să ajungă aproape la acelaşi nivel cu Nokia în 2012, ceea ce scoate în evidenţă schimbările de putere pe piaţa Asiei", consideră analiştii de la Nomura.
Companiile de cercetare a pieţei Gartner şi Canalys se aşteaptă ca Nokia, creatoarea pieţei smartphone prin lansarea, în 1996, a modelului The Communicator, să piadă poziţia dominanţă în acest an.
"Dacă noile telefoane Nokia nu vor fi bine primite în trimestrul al treilea, în timp ce cererea pentru modelul Galaxy S2 este în creştere, Samsung ar putea devansa compania finlandeză şi să devină lider pe segmentul smartphone în acest interval", a declarat Carolina Milanesi, analist la Gartner.
Nokia a pierdut iniţiativa pe piaţa smartphone în favoarea iPhone al Apple şi aparatelor cu sistemul Android al Google. Pe segmentul aparatelor ieftine, Nokia a fost devansată de producători asiatici.
Pe ansamblu, Nokia fabrică încă mai multe telefoane mobile decât Samsung, ca urmare a poziţiei puternice pe piaţa aparatelor obişnuite şi a reţelei mai mari de distribuţie din ţările emergente.
Compania trece de la platforma proprie Symbian la cea a Microsoft, parte a unui proces de reorganizare a operaţiunilor lansat în februarie, de către noul director general Stephen Elop.
Pe 31 mai, Nokia a renunţat la ţintele financiare anuale, ridicând semne de întrebare privind capacitatea noul director de a-şi îndeplini promis