Desi nu prea au cum sa recunoasca deschis, liderii Opozitiei nu au niciun motiv sa fie nemultumiti de amenintarea letala care-i paste pe baronii din toate partidele.
Dimpotriva, eventuala reusita, macar partiala, a acestei reforme in egala masura administrativa si politica ar restaura o parte dintre puterile pierdute de centru in favoarea jupanilor locali, care in ultima vreme ajunsesera sa aiba cuvantul decisiv in fiecare partid.
Credeti, de exemplu, ca Victor Ponta are curajul sa ridice glasul in fata unui Dragnea, Oprisan, Constantinescu sau a unui Mazare, de exemplu? Nici in vis. Si sa vrea sa faca altfel, politica PSD este aservita total intereselor baronilor din teritoriu. Dar nu este vorba numai despre presedinti de paie cum este domnul Ponta. Si lideri grei au mari dificultati sa se impuna in fata baronilor.
Ion Iliescu i-a tot mustruluit, dar a pierdut batalia cu ei si inca pe vremea cand nu aveau nici pe departe puterea pe care o au acum. Traian Basescu sparge cu greu frontul intereselor lor comune, nu reuseste intotdeauna ce-si propune chiar daca depune eforturi uriase. Caci nu numai ca nu mai sunt controlati de la centru, ei au ajuns chiar sa controleze centrul, inclusiv in chestiuni guvernamentale.
In primele Guverne Boc ei controlau direct principalele portofolii, dupa remanierea din septembrie si-au trimis reprezentantii. Iar razboaiele dintre ei pentru fiecare minister pus in joc este titanica. Nu vor baronii premier tehnocat? Nu au premier tehnocrat. Vrea premierul vot pentru o lege, impotriva unei motiuni sau la conventie, pentru un nou mandat, trebuie sa verse tainul catre baron ca sa-si cumpere sprijinul.
Dar de unde au aparut si pe ce se bazeaza uriasa putere a baronilor? Aparitia lor a fost, pana la urma, un efect pervers al descentralizarii declansat in vremea lui Adrian Nastase. Descen