Guvernul adresa Preşedinţiei României, în martie 2010, Proiectul de lege privind revizuirea Constituţiei, care prevede, printre altele, renunţarea la structura bicamerală a Parlamentului şi trecerea la o formă unicamerală şi diminuarea numărului de parlamentari la 300, în loc de 471 de senatori şi deputaţi, câţi sunt în prezent. O formulă inutil bugetofagă. În momentul de faţă, costul mediu al unui parlamentar român este de 7.000 de euro pe lună (cost care include indemnizaţia, diurna, suma forfetară, decontul de transport, decontul de cheltuieli pentru internet şi telefon mobil, decontul de cazare în Bucureşti, circumscripţii şi străinătate), sumă la care se adaugă cheltuieli gen informarea parlamentarilor în mod egal, pensiile speciale ale acestora ori privilegiile primite şi după încetarea mandatului.
Deşi imediat după anunţarea propunerilor de modificare a legii fundamentale, o serie de voci din opoziţie se inflamaseră, clamând pregătirea instaurării unui regim tiranic, la puţin timp au trecut subiectul sub tăcere, deşi orice modificare adusă la Constituţie este de importanţă majoră şi se impune tratată, prin dezbateri bine articulate, nu doar prin obişnuitul deja zgomot de fond. Un an, până când preşedintele a reluat subiectul. Iată însă că acum opoziţia şi-a revizuit atitudinea, măcar în privinţa acceptării dialogului. Rămâne de văzut dacă a fost abandonată sau păstrată retorica privind regimul tiranic pe care îl întrevăd unii în viitorul politic al ţării.
Totuşi, temerea nu are justificare, din cel puţin trei motive :
1. Dacă prevederile Constituţiei din 1991, privind reînfiinţarea Parlamentului bicameral au fost justificate prin temerea faţă de o posibilă reeditare a experienţei regimului totalitar anterior anului 1989, menţinerea lor şi în Constituţia din 2003 nu a mai fost justificată. Cel puţin, nu în forma în
