Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Salman Rushdie va face un serial SF. Serialele TV de astăzi sunt echivalentul romanului, spune scriitorul

Publicat in Gandul, luni 13 iunie 2011 ·

Salman Rushdie a scris prima versiune a scenariului unei serii SF, convins fiind că serialele TV de calitate sunt cea mai bună modalitate de a spune poveşti lumii întregi. Mai bună chiar decât filmele şi romanele. "E cea mai bună din ambele lumi. Poţi face o producţie asemănătoare unui film, dar asupra căreia poţi deţine controlul", a spus Rushdie într-un interviu acordat pentru Observer, care va apărea luna aceasta. Rushdie va fi şi producătorul executiv al noului serial, numit "The Next People", care va fi difuzat pe Showtime şi a cărui intrigă va fi bazată pe ştiinţa empirică, dar va conţine elemente de supranatural sau extraterestru.

Deşi filmările nu au început deocamdată, episodul pilot a fost deja comandat şi scris. Serialul se va concentra pe ritmul rapid al schimbărilor în viaţa modernă şi va vorbi despre politică, religie, ştiinţă şi tehnologie şi sexualitate. "Este un fel de serie SF paranoică, cu oameni care dispar şi sunt înlocuiţi de alţi oameni", spune autorul romanului "Copiii din miez de noapte". "Nu este tocmai un SF, pentru că nu este vorba de prea multă ştiinţă în el, dar are cu siguranţă elemente care nu sunt naturale", a mai povestit Rushdie, citat de The Guardian.

Agenţii lui din SUA i-au sugerat să se apuce de un serial tv şi i-au spus că în ceea ce priveşte filmele, calitatea scenariilor s-a dus pe apa sâmbetei. "Dacă vrei să faci un film de 300 de milioane de dolari după o carte de benzi desenate e ok. Dar dacă vrei să faci un film mai serios... Nici nu aveţi idee cât de greu a fost să strâng bani pentru "Copiii din miez de noapte". Când faci un serial ai un control pe care nu-l ai atunci când faci un film. "Clanul Soprano" a fost opera scenaristului David Chase, "West Wing" a lui Aaron Sorkin", a mai spus Rushdie, convins că munca la scenariul unui serial nu este cu mult diferită de cea la un roman.

"Matthew Wiener, care

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine Dacian Dragoș, universitarul numit de Nicușor Dan judecător la Curtea Constituțională. Este autorul unei demisii cu scântei

HotNews acum 19 minute
Profesor universitar la UBB, Dacian Dragoș a fost numit marți judecător la CCR în locul Liviei Stanciu. Profesorul Dacian Cosmin Dragoș este o personalitate recunoscută în domeniul dreptului administrativ și european, beneficiar al prestigioasei bur

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 52 minute
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 2 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum o ora
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 4 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Poliţiştii caută persoana care a vandalizat plăcuţa cu înscrisuri în limba maghiară de pe Biserica Reformată din Timișoara, unde a slujit Laszlo Tokes

G4Media acum 21 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat necunoscut a distrus plăcuţa cu încrisuri maghiare de pe clădirea Bisericii Reformate, aflată Piaţa Maria, din Timişoara, iar acum poliţiştii îl caută pe acesta, transmite News.ro. Urmăreșt

Dominic Fritz: Când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Președintele USR, Dominic Fritz, afirmă, într-o postare pe Facebook, că, atunci „când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă”. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - art

Sorin Grindeanu, despre majorările indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM: O consider o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Gandul acum o ora
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți, la Giurgiu, întrebat despre creşterea indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM, că el nu a semnat acel document şi că o consideră „o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Von der Leyen cere Chinei să înceteze sprijinul pentru Rusia: „O insecuritate ridicată pentru Europa”

Adevarul acum o ora
Lidera Comisiei Europene a cerut marți Beijingului să respecte regulile comerțului internațional și să se distanțeze de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei.

Diferențierea dintre actul cultural și divertismentul de masă nu este o nuanță, spune Ministrul Culturii

Mediafax acum o ora
Ministerul Culturii subliniază rolul esențial al culturii în viața socială și educațională. Astfel, ajustarea cotelor de TVA pentru diverse produse și servicii a condus la aplicarea cotei reduse de TVA de 11% pentru livrarea de cărți, ziare și revis

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/38°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

34°
mar.

17°/34°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

31°
mar.

16°/31°
mie.

12°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°