Arbitrajul a avut un rol esenţial, de-a lungul deceniilor, înmăsluirea ierarhiilor valorice reale ale fotbalului românesc.Fenomenul a existat, aşa cum vi l-am prezentat şi în episoadeleanterioare din "Blaturile fotbalului", şi înainte de cotropireaRomâniei de către ruşi, dar organizarea unui sistem de fraudarecomplex cu ajutorul arbitrilor a avut loc după instalareacomunismului. În episodul de astăzi vom urmări, sub forma unuistudiu de caz, modalitatea prin care se exercitau presiunile asuprapersonajelor importante.
"Corpul de balet" al arbitrilor, sintagmă apărută în anii 80 şicare îi viza pe "fluieraşii" de casă ai echipelor departamentaleDinamo (Securitate), Steaua (Armată) şi Victoria (Miliţie), n-aapărut din neant. Au fost necesari zeci de ani de organizare şirafinare a sistemului, pentru ca, în final, arbitrajul să devinăinstrumentul perfect de soluţionare a problemelor din teren.
"Trupa deşoc": arbitrii, observatorul, ziaristul
Spre finalul anilor 80, în Divizia A se confruntau două găşti: ceacondusă de Steaua şi cea condusă de Dinamo. La meciurile grele cumembrii celuilalt "clan", atunci când existau suspiciuni căadversarii vor opune rezistenţă, se organiza, cu ajutorulfederaţiei, o "trupă de şoc". Dinamo şi Steaua mergeau îndeplasările dificile cu arbitrii, observatorii şi ziariştii "decasă". "Crima" devenea, astfel, perfectă: victoria era obţinută,dacă era necesar, cu ajutorul arbitrajului, observatorul federal nuconsemna nimic în raport, iar cronicarul asigura la gazetă orelatare "curată".
Existau multiple niveluri de control. Arbitrii ştiau că depind debunăvoinţa clubului pe orbita căruia erau. Observatorii nu aveaunevoie de instrucţiuni, ei vegheau doar la îndeplinirea "misiunii".Ziariştii erau verificaţi atât de şeful de secţie, cât şi deredactorul-şef ca să nu scrie "prostii".
Sistemulgreşeala aştea
