În timp ce fişele de bujie de la Dacia ne scot din recesiune şi cartoful câştigă lună de lună bătălia cu inflaţia (vedeţi ce politician vizionar era Ion I. Bratianu în 1992, pe când râvnea cu tuberculul în mână la fotoliul lui Sorin Oprescu!?), politicienii noştri se întrec în copiuţe, că tot e sezonul examenelor. Se ia un proiect al adversarilor politici, se pune un “NU” în faţă şi se cheamă că există activitate. Şi-a amintit Traian Băsescu de vremurile când se ducea fără teamă în faţa poporului şi a propus un parlament unicameral cu 300 de aleşi. Imediat, Opoziţia a venit şi ea cu un proiect de reducere a numărului parlamentarilor, la 325 parcă, dar, pentru că este vorba de Opoziţie, a propus menţinerea bicameralismului.
A urmat duelul pe voievodate. Puterea, după ce respinsese ideea reorganizării teritoriale, prin pixurile Elenei Udrea şi al lui Traian Igaş, a venit cu propunerea de a împărţi România în opt judeţe mai mari, păstrând denumirea pentru a nu fi nevoie de alte modificări ale legii fundamentale. Nu se ştie dacă există ceva coerent pe această temă, partenerii de la Putere nu prea ştiau despre ce este vorba, cert este că se lucrează la acest aspect. Evident, Opoziţia are propriul proiect şi propria viziune asupra baronatelor, pe care l-a prezentat la sfârşitul lunii trecute. Acum, nu mă puneţi să spun dacă oul PSD sau găina pedelistă au avut întâietate, cert este că din nou au gândit la fel, dar totuşi diferit. Şi exemplele ar putea continua. Orice propunere venită dintr-o direcţie are parte de o contrapropunere din partea adversă, rar se vine cu proiecte originale dacă ar fi să nu îi luam în calcul pe alde Prigoană, Giurgiu şi alţi excentrici care vor imagine cu preţul oricărui proiect fantezist. Riscul este ca agenda să fie dictată doar dintr-o parte, iar multe probleme cu adevărat importante să rămână la periferia dezbaterii publice.
În
