Se merită atâta chin, efort, pentru a depista ce-a spus un pârlit de politician? Fraze meşteşugite, îmbârligături de condei, predicate contondente, soluţii sociologice, toate în urma unei declaraţii de oligofren! Ce mai freamăt, ce efort intelectual, pentru nişte neica-nimeni care nici ei nu ştiu ce au vrut să spună! Dezbateri, încrucişări de cuvinte, lupte semantice. “Vă spun că a vrut să..., dimpotrivă, scuzaţi-mă că vă întrerup, are dreptate dacă ne raportăm la...”. Paranoia în stare pură! Gângavul politician, neavortat la vreme, descoperă doar odată cu “analiştii” ce a vrut să transmită ţării! Megafilozofie pură pentru un rahat în ploaie!
În pragul morţii, genialul om politic P.P. Carp, după ce a trăit minunea înfiinţării României Mari, spunea că “ţara asta are atâta noroc, încât nu are nevoie de oameni politici”. Destinul ne surâde, câteodată! Ne încurcăm aiurea cu lichele!
Nu scriem întotdeauna pentru cititori, să fim drepţi! Ci cu gândul la potentaţii zilei. În speranţa că aceştia ne vor preţui, ne vor acorda lauri pentru aprecierile noastre, ne vor căuta prietenia... Ne dăm prea importanţi! Clica politică nu are amici, sentimente, opinii sau păreri, ci doar slugi.
Scenă de roman! Realitate pură, Kafka- i un pârât! Un român îmbrăcat în cămaşă albă, la ţol festiv, ca la nuntă, s-a urcat pe o barjă care plutea alene pe Dunăre. Nederanjat, fură cărbuni aruncându-i într-o lotcă. Uimită, de pe mal, fetiţa lui Relu a murmurat: “Uite, tati, e mai tare ca-n «Piraţii din Caraibe »”. Astea-s subiecte!
