Au plecat din România în căutarea norocului pierdut, dar acum viitorul le e potrivnic. Pentru Marian şi Daniel ziua de mâine abia dacă se mai zăreşte de după stratul gros de biruri asupritoare. Aşa le-a venit trăsnita idee să scormonească după “comori”, ascultând febril nisipul în căutarea inelelor pierdute de turişti. Au plecat din România în căutarea norocului pierdut, dar acum viitorul le e potrivnic. Pentru Marian şi Daniel ziua de mâine abia dacă se mai zăreşte de după stratul gros de biruri asupritoare. Aşa le-a venit trăsnita idee să scormonească după “comori”, ascultând febril nisipul în căutarea inelelor pierdute de turişti.

Când soarele portocaliu se lasă uşor în apele Mediteranei, iar firele de nisip dansează în suflarea uşoară a brizei fierbinţi de seară, pe plajele pustii îşi fac apariţia cei doi “căutători de comori”. De fapt, de mici suveniruri pe care nisipul hoţ, dincolo de care au învăţat să privească, le înghite fără jenă.

Cu detectoare de metale, Marian şi Daniel ascultă ore în şir vocea dunelor fine, ondulate după bunul plac al vântului, şi respiraţia “comorilor” captive în pântecele lor. “Se spune că românul face bani din piatră seacă. Noi de ce să nu scormonim nisipul? Trebuie să supravieţuim crizei... Când pleacă turiştii, luăm plaja la picior, eu de la un capăt, Marian de la celălalt. Cu puţin noroc, plecăm acasă cu bijuterii din aur sau din argint pierdute în nisip. În sonar intră şi monede vechi, care sunt mai scumpe... Nu furăm. Recuperăm. Aparatele le-am cumpărat din ţară atunci când am rămas fără serviciu şi nu mai puteam să o scoatem la capăt. Trebuie să ne întreţinem familiile. Cu şomajul şi cu ce ne mai dă plaja o mai încropim. Acasă oricum nu venim”, îmi spune Molnar, unul dintre cei doi “căutători de comori” români, care zilnic “pipăie” plaja.

Pe de altă parte, referindu- se tot la imigraţi, Claude Gueant (foto), mini