Profitaţi de aceste zile calde şi mergeţi cu cortul la Benturi, într-un loc liniştit în care natura pare desprinsă dintr-un film fantastic. Într-un weekend, în care vreţi să vă bucuraţi de natura sălbatică fără drum lung şi fără mare cheltuială, Balta Ialomiţei e locul perfect ca să pierdeţi vremea cu folos.
Înainte de a pleca spre Balta Ialomiţei trebuie să ştiţi că acolo nu există posibilităţi de cazare, dar ăsta e tot farmecul ex¬cursiei, pentru că îi dă un strop de aventură, mai ales dacă vii într-un grup mai mare. Vei dormi la cort, iar confortul pe care ţi-l doreşti depinde numai de ceea ce aduci cu tine.
În linii mari, este bine să ai un cort încăpător, saci de dormit, haine şi încălţăminte adecvate, o pălărie, veselă uşoară, apă, lanternă, o lampă, chibrite şi spirale pentru ţânţari.
Dacă sunteţi „virusaţi" de microbul pescuitului, veniţi înarmaţi cu tot ce trebuie pentru capturi impresionante, pentru că aici răbdarea pescarului nu este pusă la încercare; „doar cine nu vrea nu prinde peşte", spun localnicii.
Rezervaţia naturală de la Borduşani este inundată periodic de apele Dunării, care formează numeroase canale, lacuri şi bălţi, separate de grinduri de nisip, iar fluviul aduce aici zeci de specii de peşte: ştiucă, plătică, avat, batcă, crap, văduviţă, babuşcă, roşioară, lin, somn, biban, şalău.