La nici două săptămâni după România - Bosnia 3-0, când Răzvan Lucescu (41 de ani) şi-a dat demisia de la cârma naţionalei, fostul selecţioner a semnat cu Rapid. Are deja planuri mari: vrea să câştige cele mai importante trofee puse la bătaie în fotbalul nostru. La nici două săptămâni după România - Bosnia 3-0, când Răzvan Lucescu (41 de ani) şi-a dat demisia de la cârma naţionalei, fostul selecţioner a semnat cu Rapid. Are deja planuri mari: vrea să câştige cele mai importante trofee puse la bătaie în fotbalul nostru.
“Deşi în mandatul trecut a existat presiune asupra mea din partea patronului, după perioada petrecută ca selecţioner, mi-am dat seama că există lucruri şi mai urâte, iar George Copos nu e cel mai rău conducător din fotbalul românesc. Am semnat un contract pe doi ani, cu opţiune de prelungire pe încă doi”, şi-a început tirada Răzvan Lucescu.
Patronul George Copos l-a completat: “Să se înţeleagă clar! Nu eu voi pune presiune pe Răzvan şi pe echipă. De acest lucru se vor ocupa băncile, care îşi vor banii înapoi, ele vor fi responsabile pentru orice tensiune. Vor trebui făcute sacrificii şi dincolo de nivelul declarativ, pentru că e greu să strângi banii pentru bugetul de 7 milioane de euro necesari echipei pentru sezonul următor”.
Răzvan Lucescu a dezvăluit şi obiectivele pe care vrea să le atingă în noul său mandat la Rapid: “Personal, doresc să câştig campionatul, Cupa României şi să jucăm în grupele Europa League. Vreau doar jucători care doresc să facă performanţă, iar la Rapid vor rămâne şi vor veni doar fotbaliştii cu caracter”.