Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primele imagini cu cel mai mare tablou din lume, realizat pentru copiii bolnavi

Publicat in Adevarul, luni 13 iunie 2011 ·

Hunedoreanul Raul Neret lucrează deja de şase luni la proiectul său, iar tabloul a început să prindă contur. Ţine însă la secret unele detalii care vor trezi curiozitatea tuturor. Munca sa este destinată strângerii de fonduri pentru dotarea secţiei de pediatrie de la spitalul Fundeni.

Raul Neret este un pictor de 32 ani, din Hunedoara, căsătorit, cu doi copii, un băiat şi o fetiţă, care a acceptat provocarea de a crea un tablou unicat.

El a început să lucreze acum şase luni la cel mai mare tablou din lume, pe care îl va face în aşa fel încât să poată fi admirat şi pe timpul nopţii.

„Proiectul impresionează atât prin dimensiuni cât şi prin posibilitatea vizionării lui în trei moduri (3Vision): ziua la lumina normală, pe întuneric la expunere ultraviolet. Tot noaptea, în absenţa luminii, acesta va radia, căci va fi lucrat cu pigmenţi ce acumulează lumina“, a explicat artistul.

El şi-a demarat proiectul la o cabană izolată din munţii Bucegi, dar locurile în care va lucra vor fi diferite, vor fi cele în care se simte bine şi inspirat.

Lucrarea este descrisă ca o călătorie în timp şi spaţiu, inspirată din capturile făcute de telescopul HUBBLE, şi va avea dimensiuni uriaşe, pe o pânză lată de 2,1 metri şi lungă de 100 metri.

Tabloul va fi gata în 2012

Raul a povestit că timp de şapte ani a locuit în Austria, iar odată cu revenirea în ţară i-a cunoscut pe reprezentanţii unei firme care îl ajută în realizarea ineditului proiect cu pigmenţi care se încarcă la lumină.

Încă de la început, Raul anunţase că fondurile strânse cu ajutorul tabloului vor fi folosite pentru ajutorarea copiilor bolnavi de cancer.

El s-a alăturat proiectului “Copilăria nu trebuie trăită în spitale” demarat de Asociaţia M.A.M.E, care strânge fonduri pentru dotarea secţiei de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 51 minute
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 3 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum o ora
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 3 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 3 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită la Stockholm, în Suedia

Ziua Constanta acum 4 ore
Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită, la Stockholm, miercuri, de la ora 18,00, printr-un recital extraordinar de poezie și de muzică clasică dedicat poetului Mihai Eminescu, de la nașterea căruia se împlinesc 175 de ani. Evenimentul, susținut d

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum o ora
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/6°
Iasi
acum

-1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
vin.

0°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
vin.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°