Primarul suspendat al Craiovei a fost gazdă bună la nunta fiului său, Iulian
Sâmbătă a fost sărbătoare mare în familia primarului suspendat al Craiovei, Antonie Solomon. Fiul acestuia, Iulian, s-a cununat şi religios cu aleasa inimii sale Gloria, iar la nuntă, oaspeţii au fost unul şi unul, iar numărul lor s-a apropiat de 400. Cununia, programată sâmbătă după-amiază, la biserica din Leamna, a fost oficiată de Mitropolitul Olteniei, ÎPS Irineu, iar invitaţii care au venit la ceremonie au păşit pe un covor roşu, ca nişte adevărate VIP-uri. Pentru a lua parte la acest eveniment, Antonie Solomon a primit „învoire“ de a părăsi Craiova de la magistraţii Tribunalului Galaţi. Naş la cununia lui Iulian cu Gloria a fost Sebastian Răduleţu, unul dintre avocaţii care îl reprezintă pe Antonie Solomon în procesul de corupţie în care este judecat.
Dedicaţii de la ministrul Oprea
Petrecerea cea mare a avut loc în parcarea de la Restaurantul Hanul Doctorului din Bănie, unde s-a amenajat un cort special, de 420 de persoane. Printre invitaţii de seamă de la nuntă s-a aflat ministrul apărării, Gabriel Oprea. Acesta a stat la masă cu socrul mare şi a fost printre cei mai activi nuntaşi. „S-au dat multe dedicaţii, însă cele mai multe cred că au venit de la ministrul Oprea, atât pentru tinerii căsătoriţi, cât şi pentru Aurică Solomon“, a dezvăluit unul dintre invitaţi. Conform aceloraşi surse, Gabriel Oprea şi Gigi Neţoiu au reprezentat sufletul petrecerii.
La nuntă a fost prezent şi soţul Elenei Udrea, Dorin Cocoş, dar şi oamenii politici din PD-L, cum ar fi senatorul Tudor Udriştoiu sau deputaţii Constantin Dascălu şi Mihai Surpăţeanu. Nu au lipsit nici prefectul de Dolj, Nicolae Giugea, şi nici fostul prefect, Eugen Georgescu. Din rândul autorităţilor locale, doar cinci consilieri au participat la eveniment, alături de cei doi viceprimari ai Craiovei şi