Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Valeriu Tabără: „Producţia de grâu de anul acesta va ajunge la 6,6 milioane tone, faţă de 5,6 milioane tone anul trecut“

Publicat in Capital, marți 14 iunie 2011 ·

Producţia de grâu a României ar putea atinge 6,6 milioane tone în 2011, în creştere cu peste 15% faţă de anul trecut când s-au obţinut 5,6 milioane tone, potrivit estimărilor ministrului Agriculturii, Valeriu Tabără.

“Este posibil să înregistrăm un plus de un milion de tone la producţia de grâu din acest an, comparativ cu cea din 2010, după cum arată cultura în acest moment, deşi avem o suprafaţa însămânţată ceva mai mică faţă de anul trecut. Deocamdată nu avem probleme la grâu decât în unele zone din centrul şi vestul ţării din cauza secetei din iunie şi lipsei de umiditate relativă a anului”, a declarat ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără.

Acesta a precizat că nu a fost nevoie de irigaţii la grâu în acest an deoarece au fost înregistrate ploi în sudul ţării, unde sunt de fapt şi cele mai mari suprafeţe cultivate cu grâu.

“Recoltatul grâului va demara în prima decadă a lunii iulie şi cred că se va reuşi finalizarea lucrărilor în timp relativ scurt deoarece există dotare tehnică şi tehnologie care permite acest lucru, astfel încât cultura să nu mai fie afectată de secetă”, a adăugat Tabără.

În privinţa celorlalte culturi, şeful de la Agricultură a menţionat că în această săptămână va demara recoltatul la orz şi orzoaica de toamnă, unde se aşteaptă o creştere a producţiei cu câteva sute de mii de tone faţă de anul trecut.

“În ceea ce priveşte porumbul, avem însămânţată o suprafaţă cu 400.000 de hectare mai mare decât în 2010, iar cultura, deşi este puţin întârziată în unele zone, se prezintă bine în momentul de faţă. La floarea soarelui avem ceva probleme, pe anumite zone din vestul ţării, dar care nu cred că nu vor influenţa semnificativ producţia”, a adăugat Valeriu Tabără.

Producţia medie de grâu estimată la 3,5 tone/ha

De asemenea, şi producătorii agricoli din marile zone cerealiere estimează o producţie bună de grâu

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 10 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 10 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 9 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport

News.ro acum 7 ore
Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport, conform deciziei publicată în Monitorul Oficial şi semnată de premierul Marcel Ciolacu. Funcţia era deţinută interimar, de la 31 decembrie, de Thomas-Răzvan Moldovan, d

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 7 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum 9 ore
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Pedeapsa primită de un italian de 70 de ani care și-a împușcat cu mitraliera soția româncă și pe fiica acesteia: ”Din motive de înțeles omenește”

Ziare.com acum 11 ore
Un italian în vârstă de 70 de ani a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în loc de detenție pe viață, după ce și-a ucis soția și pe fiica acesteia, din motive ”de înțeles omenește”, a anunțat, la data de 13 ianuarie 2025, agenția italiană de p

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 7 ore
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

„Medaliile deteriorate” de la Jocurile Olimpice Paris 2024 vor fi înlocuite, anunţă CIO

News.ro acum 8 ore
„Medaliile deteriorate” de la Jocurile Olimpice Paris 2024, fabricate de Monnaie de Paris, «vor fi înlocuite sistematic», a declarat luni Comitetul Internaţional Olimpic pentru AFP,, după ce site-ul La Lettre a relatat că «peste 100» de medalii au f

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 10 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Vremea

București
acum

-2°
mar.

-2°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/3°
vin.

0°/7°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-7°
mar.

-7°/3°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°