Din ce în ce mai des, românii aleg forme extreme de protest faţă de situaţia actuală din ţară sau faţă de conducătorii României. Credeţi că situaţia României a ajuns dramatică, de natură să ducă la astfel de gesturi sau acestea sunt cazuri izolate?

Mă simt datoare să dau unele explicaţii suplimentare la mesajul meu către Domnul Adrian Sobaru pentru a nu lăsa loc unor confuzii în rândul telespectatorilor, mai ales al celor foarte tineri. Pentru mine viaţa este un miracol care nu ne aparţine. Această viaţă, aşa cum ne este dată, trebuie să ne-o asumăm. Oricât de dureroasă ni s-ar părea, suferinţa are o funcţie formativă (model: Papa Ioan Paul al doilea). Mă refer aici în mod deosebit la tinerii care, tot mai des, recurg la gesturi extreme. Dacă curmăm viaţa înainte de vreme plecăm din această lume ca fiinţe incomplet dezvoltate, neterminate. Dus la capăt, fără droguri şi alte paleative, fiecare destin, oricât de umil ar părea, ne oferă o lecţie de eroism. În culpă sunt cei ce nu ştiu să vadă.

Încerc acum să dau explicaţii suplimentare la ceea ce am reţinut din atitudinea lui Mahatma Gandhi. Cauza pe care o sustinea Gandhi era 100% dreaptă – condiţie absolut necesară: Gandhi apăra bunurile vitale (şi nicidecum personale) ale oamenilor locului – printre altele sarea – împotriva ocupanţilor englezi. Viceregele şi totodată Guvernatorul Indiei era fratele Regelui Marii Britanii, format în Casa Regală engleză, era o persoană cultivată şi sensibilă care a cedat până la urmă în faţa suferinţelor unei naţiuni întregi al cărei reprezentant era Gandhi.

Concluzie: nu se face greva foamei de protest decât împotriva unor persoane la a căror iubire se poate apela şi numai de pe poziţii de adevăr şi dreptate absolute. Altfel greva foamei trebuie să rămână doar un act sacrificial limitat, un fel de meditaţie, de rugăciune, de solidaritate, chiar de iubire faţă de Du