E greu de înţeles, pentru o minte cât de cât raţională, ce a fost în capul celor care au trasat pe hartă cele opt „maxi-judeţe" în care ar urma să fie împărţită România.

Au fost desenate cu totul vraişte. De teamă că ungurii vor pleca spre alte orizonturi cu propria regiune în buzunar, lângă judeţele cu populaţie maghiară dominantă au fost plasate altele, care să diminueze proporţia minorităţii maghiare. Iar în partea de sud-est s-a „desenat" o regiune care se întinde de la Vama Veche până la Soveja, în Munţii Vrancei. În ce măsură urmaşii Vrîncioaiei se vor simţi ca aparţinând aceleiaşi comunităţi regionale cu lipovenii din Deltă şi cu tătarii din câmpia dobrogeană? Şi, presupunând că vor găsi elementele care să „compună" această apartenenţă, această nouă identitate, ce nume i se va găsi? Cum vor fi desemnaţi locuitorii acestui maxi-judeţ de sud-est? „Sud-esteni"? Şi cei din regiunea „centrală" se vor numi „centreni"? Iar cei din nord-vest „nord-vesteni"?

Vreau să spun că propunerea PDL este cu totul artificială: compune nişte noi regiuni care nu au legătură cu realitatea, cu identitatea oamenilor, cu particularităţile fiecărei zone. În schimb, varianta UDMR cu 16 judeţe e mai logică şi mai bine articulată, tocmai pentru că porneşte de la regiunile istorice. Dar, pe lângă frica de ungurii care ar putea să ceară autonomia (despre care a scris Ion Ioniţă în „Adevărul" din 7 iunie), în propunerile PDL se manifestă şi o frică de istorie. Sau măcar o nepăsare faţă de apartenenţa oamenilor la anumite comunităţi, tradiţii şi obiceiuri pe care nu le poţi nesocoti. Nici împărţirea în 40 de judeţe şi nici discursul oficial comunist n-au reuşit să-i „dezveţe" pe oameni că sunt (şi) bănăţeni, moldoveni, olteni, maramureşeni ş.a.m.d. Ar fi normal ca împărţirea pe regiuni sau maxi-judeţe să pornească de la oameni, de la felul lor de a fi şi de a se raporta la reg