Franţa este al patrulea investitor străin în România sau al treilea, după cum susţin francezii. Micile neînţelegeri de la vârfurile politicii nu au dăunat businessului.
Cum să creşti în aceeaşi "cuşcă" o dispută politică la vârf între doi preşedinţi şi o realitate economică din ce în ce mai dinamică? Într-o vreme în care relaţiile politice dintre Bucureşti şi Paris merg înainte pare că din inerţie, atât francezii, cât şi românii fac recurs la trecut: relaţiile sunt mult mai strânse pentru a fi bulversate de o dispută ce va trece ca o ploaie de vară. Doar că a face recurs la istorie acum seamănă pentru unii dintre români cu clasic-trista poveste în care încerci să reînvii un trecut cu ajutorul fotografiilor îngălbenite de timp.
Şi ce dacă Napoleon al III-lea este "naşul" de botez al României mari? Şi ce dacă 37% din fondul limbii române este de origine francează? Şi, la urma urmei, ce dacă la 14 iulie (astăzi) Franţa îşi sărbătoreşte Ziua Naţională de vreme ce francezii ne refuză intrarea în spaţiul Schengen?
O constantă a ultimului an şi o greşeală în aceeaşi măsură a fost să judeci relaţiile româno-franceze strict prin prisma tensiunilor politice dintre Paris şi Bucureşti.
Aşa stând lucrurile, este de înţeles de ce a trecut aproape neobservat faptul că în relaţiile comerciale dintre România şi Franţa anul 2010 a dat peste cap ordinea instituită de 20 de ani, anume deficitul comercial pe care îl înregistram constant în relaţia cu Franţa a fost pasat Parisului.
Dacă în 2007, de pildă, România avea un deficit comercial în relaţia cu Franţa de aproximativ 1 mld. euro, în 2010 a avut un excedent de 300 mil. euro.
"Vinovatul" principal? Automobile Dacia, deţinută de compania franceză Renault! Iar exporturile Automobile Dacia au pus serios umărul la ieşirea României din recesiune.
Franţa a ieşit din recesiune mai devreme decât
