Nu poţi să spui unui individ scund şi cu ochi albaştri că e «liber» să fie înalt şi cu ochi negri. Nu poţi vorbi de libertatea unui câine de a fi vulpe sau bibilică.
Un pedagog din Canada împreună cu soţia sa au hotărât să nu-şi informeze prietenii asupra sexului ultimului lor copil. Copilul însuşi nu trebuie să ştie dacă e fată sau băiat înainte de a putea decide singur ce vrea să fie. E - spun cei doi părinţi - o şansă acordată libertăţii personale a nou-născutului, un drept la autodeterminare într-o lume cu tot mai multe constrângeri. Cum trebuiau totuşi să-i dea un nume, i-au spus Storm, adică Furtună. Gramatical vorbind, lucrurile se complică. În româneşte e un nume feminin, dar, de pildă, în germană, ar fi un nume de băiat. Engleza însă e mai flexibilă. Copilul va decide singur dacă vrea să i se spună Furtunel sau Furtunica. Şi dacă ceea ce are în pantaloni (sau sub fustă) trebuie numit „cocoşel" sau „păsărică". Ca şi fraţii săi mai mari (Jazz,de cinci ani, şi Kio, de doi), bebeluşul va avea libertatea de a alege singur cu ce vrea să se îmbrace, ce culori va purta (Jazz preferă rozul) şi ce frizură îi convine. Chiar când mama regretă anumite opţiuni ale vreunuia dintre fii, ea preferă să nu se amestece, ca nu cumva domnişorii (recte domnişoarele) să se simtă „hărţuiţi", inhibaţi de influenţe inoportune. Întrebat asupra eventualelor efecte negative ale unui asemenea tratament pedagogic, un expert canadian în psihologia identităţii sexuale a răspuns cu o măsurată competenţă: „Asta se va vedea mai târziu".
Până una-alta, copiii sunt, prin libera decizie a părinţilor lor, subiecţii unui experiment. Niciunul dintre ei n-a fost întrebat dacă e de acord. Li s-a luat, în numele libertăţii, libertatea de a fi ceea ce sunt. Vor fi altfel decât colegii lor de grădiniţă şi de şcoală, vor fi învăţaţi că între identitatea nativă şi cea închipuită sau visată,