Dacă deficitul bugetar ar fi fost plafonat prin legea fundamentală, datoria externă a României ar fi fost azi cu 13,5 miliarde de euro mai mică. Dar măsurile de austeritate care ar fi trebuit luate ar fi fost mult mai dure.
Una din primele întrebări care se pune este „costă ceva reforma constituțională?“ Dacă da, cât de mult? Răspunsul este fără echivoc: da, costă. Dacă fondurile necesare în perioada pre-referendum sunt neglijabile, fiind angrenate, în general, instituții deja existente, eventualul scrutin pentru aprobarea modificărilor ar urma să scoată din bugetul statului între două și trei milioane de euro, dacă va fi organizat în paralel cu un scrutin național (au fost propuse alegerile locale sau cele parlamentare din 2012), respectiv circa 20 de milioane de euro, dacă ar fi organizat separat.
De cealaltă parte, însă, beneficiile cântăresc cu siguranță mai greu. Un parlament unicameral, cu un număr redus de membri, de pildă, ar putea reduce cu cel puțin 30%-40% (circa 35-40 de milioane de euro pe an) cheltuielile puterii legislative. Iar plafonarea deficitului bugetar la 3% din PIB ne-ar fi adus, în 2008-2010, economii de aproape 12 miliarde de euro la buget (cu atât au cheltuit în plus guvernele Boc și Tăriceanu). La care s-ar fi adăugat și scutirea de plata unor dobânzi de aproape un miliard de euro până acum.
Averile la control
Una dintre cele mai importante schimbări propuse pe plan economic este eliminarea prezumării caracterului licit al dobândirii averii. Cu alte cuvinte, dacă legea fundamentală va fi modificată, va fi sarcina cetățenilor să probeze că și-au câștigat cinstit bunurile deținute, nu a autorităților să demonstreze săvârșirea unor ilegalități.
„În SUA, confiscarea bunurilor este o operațiune foarte simplă. În majoritatea cazurilor, faptul că a fost transferată pe numele unei alte persoane este irelevant“, a s