Cazul retrogradării echipelor Poli Timişoara şi Gloria Bistriţa, precum şi riscul ca FC Bihor să nu poată evolua în viitorul sezon al Ligii I deşi a obţinut promovarea i-a făcut pe reprezentanţii Statului să reacţioneze.
Astfel, Comisia de Învăţământ şi Sport din Senat cere FRF reanalizarea criteriilor de acordare a licenţelor şi a gradului de îndeplinire a acestora de către cluburile candidate, considerând „nepotrivite" măsurile în cazul echipelor Poli Timişoara, Gloria Bistriţa şi FC Bihor.
„Comisia de Învăţământ, Ştiinţă, Tineret şi Sport a Senatului României, preocupată în egală măsură ca în România, învăţământul, ştiinţa, tineretul şi sportul să aibă parte de un cadru legislativ cât mai propice, dar şi ca deciziile executive ce se iau privind aceste domenii de majoră importanţă pentru societate să fie oportune, stimulative, corecte, în spiritul egalităţii de şansă şi de tratament faţă de actanţii implicaţi - fie ei persoane fizice sau juridice - şi în interesul exclusiv al comunităţilor profesionale şi beneficiarilor lor, respectiv în interesul comunităţilor locale, regionale şi naţionale, a luat act cu îngrijorare de deciziile recente ale Comisiei de Licenţiere a FRF relative la echipele Politehnica Timişoara, Gloria Bistriţa şi FC Bihor”, se arată într-un comunicat oficial remis presei.
Comisia senatorială consideră că felul în care au fost trataţi în special bănăţenii nu este de natură să ofere încredere în organismele Federaţiei: „Acordarea, într-o primă instanţă, a licenţei pentru clubul Politehnica Timişoara, iar apoi revenirea asupra deciziei de acordare, în urma unui recurs iniţiat în afara termenului regulamentar şi, mai mult, tratarea discriminatorie a acestui club - unul din cluburile fanion ale fotbalului românesc, aflat în al 90-lea an de existenţă a sa, clubul vicecampioană naţională a României în ediţia 2010 / 201